Am preluat acest articol de pe
https://heartwarmingsibiu.wordpress.com pentru ca mi s-a parut f interesant si am vrut sa-l impartasesc cu voi, cititorii mei. :)
Unele din cele mai intrigante minți, sunt cele ale iubitorilor
de produse realizate manual. Mi-am dorit să aflu cum gândesc și ce
așteptări au de la creatori, pentru a putea ridica fundația unei relații
frumoase și armonioase, între artizan și client.
Următoarele date au fost obținute în urma rezultatelor unui studiu de
piață, pe parcursul lunii Iunie 2018, în comunitatea extinsă
Heartwarming Sibiu.
Acesta este portretul iubitorului de artizanat (produse handmade), în culoare, emoție, dorințe și așteptări:
Femeile conturează cea mai mare parte, alături de bărbați, într-o
categorie mai selectă. Marea majoritate a respondenților dețin
studii superioare.
Iubitorul de handmade, este în general între
21-40 ani, dar se rafinează cu vârsta, până la categoria de aur,
50-70 de ani.
Se consideră o persoană
îndemânatică, cu
o pasiune pentru lucrul manual, încă din copilărie.
Privește
handmade-ul
drept o activitate cu potențial de antreprenoriat dar și
o metodă plăcută de a petrece timpul liber. Mai mult decât antreprenori, îi admiră pe creatori drept adevărați
artiști.
Are un obicei de a cumpăra produse realizate manual, dar
își dorește să facă asta mai des decât o face în prezent.
Îi place să meargă la
târguri de profil, unde să se răsfețe cu achiziții noi, și
la fel de mult adoră
confortul de a cumpăra de acasă, accesând
paginile de Facebook ale artizanilor. Apreciază
contactul personal și nu frecventează atât de des din acest motiv, magazinele de profil, fizice sau online.
Contactul direct cu o piesă, nevoia de a simți în mână înainte de achiziție, este
important, uneori
esențial, dar în egală măsură, este flexibil și nu crede că
este obligatoriu, cu toate că ajută.
Unicitatea și originalitatea sunt motivele principale pentru care va alege mereu un produs handmade, în detrimentul unuia similar, realizat industrial.
Posibilitatea de personalizare sunt avantajele secundare, urmate de
calitatea finală și chiar
autenticitatea dăruită de micile defecte din procesul de creație.
Susține din toată inima comunitatea locală de artizani și contează foarte mult
legătura pe care o dezvoltă cu aceștia.
Iubitorul de handmade,
adoră să își împartă bucuria cu cei din jur, cumpărând produse realizate manual,
atât pentru ea sau el însăși cât și pentru cei dragi.
Îi plac foarte multe produse, dar cele care o/îl atrag ca un magnet,
sunt bijuteriile, decorațiunile și obiectele practice, urmate de
articolele vestimentare și alte accesorii.
De-a lungul anului, este cel mai tentat să cumpere produse handmade
de Crăciun, apoi vara, un pic primăvara și uneori în perioada 1-8
Martie.
Când hotărăște ce produse să cumpere în mediul online, pune cel mai
mare accent pe review-uri și feedback, urmând ca fotografia de calitate
să cântărească în decizia lui. La acestea, în cocktail se adăugă
aspectul paginii de vânzare și recomandările de la cei dragi. Nu este
genul care să urmeze „curente”, de aceea popularitatea unui produs, nu
îl impresionează. Stilul lui este unic!
Prețuiește și respectă munca artizanului, de aceea nu va comenta
prețul exprimat. Însă uneori, dacă simte că este loc de negociere, va
încerca, de dragul spiritului comerțului, să obțină un preț
preferențial, fără să jignească și doar cu acceptul artizanului.
Nu este perfecționist și cunoaște faptul că procesul de creație este
unul complex, de aceea apreciază micile imperfecțiuni de la final, drept
detalii ce îmbracă produsele într-un farmec aparte. Povestea mereu se
ascunde în imperfecțiuni și iubește acest aspect.
Uneori însă, apar adevărate situații dificile, în care produsul se
deteriorează foarte repede. În funcție de cât de mult rezonează cu un
artizan, și cât de mult i-a câștigat încrederea și respectul, iubitorul
de artizanat va lua atitudine, discutând politicos și căutând soluții
împreună cu artizanul.
Se poate întâmpla totuși, ca să nu simtă că se merită o investiție
atât de mare de energie din partea lui. De aceea, se va retrage
dezamăgit, nu va spune nimic și își va pierde și dramul de încredere pe
care l-ar fi investit în acel artizan.
Scara lui personală de valori, este una solidă și uniformă iar prin prisma lui,
unele produse, merită un preț mare, datorită efortului impresionant ce este învestit în crearea lor.
Bijuteriile complexe sunt pe primul loc, detașându-se cu succes din listă,
urmate de accesorii (curele, genți, portofele, traiste, etc), decorațiuni și articole vestimentare, acestea aflându-se la o oarecare egalitate că valoare percepută.
Fiindcă
adoră interacțiunea 1:1 cu un creator, are nevoie să simtă o
legătură armonioasă cu acesta, să se apropie iar atitudinea lui să fie binevoitoare și caldă. Nu ar cumpăra niciodată de la
cineva care nu îi transmite o energie plăcută.
Întregul traseu de relație cu clientul, trebuie bine pus la punct, de
la început la final, cu atenție inclusiv la detalii precum calitatea și
rapiditatea livrării produsului.
Nu prea are artizani preferați, sunt bijuterii rare, dar are o rețea la care apelează la nevoie.
În partea a doua al acestui studiu, îți prezint într-un detaliu
uimitor, gândurile și așteptările iubitorilor de handmade, în cuvintele
lor, din drag și apreciere pentru munca artizanilor!
Citește mai departe partea a 2-a, ce conține recomandările și sfaturile acestor oameni frumoși, special pentru artizani!
Cu drag,

(Artist, Artizan și Digital Marketing Specialist)
Articol preluat de aici:
https://heartwarmingsibiu.wordpress.com/2018/07/01/portret-iubitor-produse-handmade/