Se afișează postările cu eticheta reflectii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reflectii. Afișați toate postările

vineri, 11 octombrie 2019

De ce Dumnezeu a creat răul pe Pământ? Un răspuns care-ți va atinge sufletul,❤


Profesorul unei universități a dat următoarea întrebare studenților
– Tot ce există este creat de Dumnezeu?
Un student a răspuns cu mult curaj:
– Da, a creat Dumnezeu.
– Dumnezeu a creat totul? – a întrebat profesorul.
– Da, domnule. A răspuns studentul.
Profesorul l-a întrebat din nou:
– Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat și puterea răului, din moment ce răul există. Iar faptele noastre ne definesc pe noi înșine, atunci asta ar însemna că Dumnezeu e rău.

Studentul a tăcut auzind un astfel de răspuns. Profesorul se simțea foarte mulțumit. Se simțea mândru, pentru că le-a demonstrat studenților încă o dată că Dumnezeu nu există.
Doar că un alt student a ridicat mâna și a spus:
– Pot să vă pun o întrebare, domnule profesor?
– Desigur, a răspuns profesorul.
Studentul s-a ridicat și l-a întrebat:
– Domnule profesor, frigul există?
– Ce întrebare? Desigur că există. Niciodată nu ți-a fost frig?
Studenții râdeau pe seama întrebării dată de tânăr. El a continuat.
– De fapt, domnule, frigul nu există. În conformitate cu legile fizicii, ceea ce noi considerăm rece în realitate este absența căldurii. Zero absolut (-460 grade Fahreinheit) este lipsa totală de căldură. Toată materia devine inertă și incapabilă să reacționeze la această temperatură. Frigul nu există. Am creat acest cuvânt pentru a descrie modul în care ne simțim dacă nu avem căldură.
Studentul și-a continuat discursul.
– Domnule profesor, întunericul există?
– Desigur că există.
– Nu aveți dreptate. Întunericul nu există. În realitate el este absența luminii. Putem studia lumina, dar nu și întunericul. Putem folosi prisma lui Newton pentru a descompune lumina albă într-un spectru de culori și să studiem lungimea de undă a fiecărei culori. Dar nu putem măsura întunericul. O simplă rază de lumină poate străpunge lumea întunericului și să-l lumineze. Cum poți ști cât întuneric se află într-un anumit spațiu? Măsurați cantitatea de lumină prezentă. Nu-i așa? „Întunericul” este un termen folosit de oameni pentru a descrie ceea ce se întâmplă atunci când lipsește lumina.
În cele din urmă studentul a întrebat profesorul:
– Domnule, puterea răului există?
De această dată cu neîncredere profesorul a răspuns:
– Desigur, așa cum am mai spus. Noi îl vedem în fiecare zi, prin crimele și violența care are loc în fiecare zi în întreaga lume. Aceste exemple reprezintă manifestarea răului.
Doar că studentul și de această dată a avut un răspuns.
– Răul nu există, domnule. Răul este absența lui Dumnezeu. Este la fel ca frigul și întunericul – un cuvânt creat pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a creat răul. Răul nu este iubirea sau credința care există la fel ca frigul și întunericul. Răul este absența iubirii față de Dumnezeu în inima omului. Este ca frigul când apare atunci când nu există căldura și ca întunericul care apare atunci când nu există lumina.
Studentul era Albert Einstein.❤❤❤

text preluat de pe facebook

vineri, 30 august 2019

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

Următorul poem a fost scris de Charlie Chaplin la cea de-a 70-a aniversare a sa, în ziua de 16 aprilie 1959.

Acest poem e o lecţie de viaţă primită de la un geniu al comediei. Citindu-l şi aprofundându-i sensul, ne poate ajuta să ne întoarcem privirea către noi şi să privim viaţa cu alţi ochi şi cu inima mai uşoară.
”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă contribuie la dezvoltarea mea.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … persoane, situații, tot ceea ce îmi consuma energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor.
Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor.
Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
Si toate acestea înseamnă … să ştii să trăiești cu adevărat.”

Nu trebuie sa ne temem de confruntari…din haos se nasc stelele.
Charlie Chaplin

https://singlebell.net/in-ziua-in-care-m-am-iubit-cu-adevarat/?fbclid=IwAR0vMOeYfgMOAFGFMjRvZnblC2GG02UWuvFRUc1FFScHnXZ_y-SGf--CuI8

sâmbătă, 17 august 2019

Povestea lui Bulloi

Povestea ce urmeaza se incadreaza in categoria: "incredibil dar adevarat" sau " cum sa vinzi cat mai putin in cel mai bun sezon si in capul targului".

Ei bine, intr-o zi asa, de vara, ba cu soare, ba cu ploaie, cum sunt ele pe la noi, am intrat asa intr-o doara in casuta lui Bulloi. Cu multe jucarioare ba din lemn si ba din lut, magazinul mic, dragut, m-a incantat teribilut si am purces sa facem business: am indrugat eu multe, dara el mi-a zis asa: "sa aduci cercei si gata, si nimica altceva".

Am adus asa-ntro rama, 10 perechi de cercei. N-au trecut nici 3 zile si-a-nceput sa dea din ei. Eu foarte fericita ii mai aduceam ceva. Ma oprea asa cu-o mana: "Lasa, sa fac un statistic si dup-aia 'om vedea.".
 Asa trecu luna iulie si in august am intrat, doi cercei mai sunt in rama, si pe om l-am intrebat:
  -- Vrei sa umplu rama iara?
  -- Nu nicicum, raspunde dansul, daca o sa se mai dea, negresit , fara zabava, te sun eu pe dumneata."

Deci asa trece si august, luna-n care ici in targ este mare vanzoleala. Apoi poate inspre toamna, cand nu ne mai calca pragul, decat vantul si cu ploaia, o sa-si termine statistic toate calculelele si-o sa vina sa imi zica s-aduc bijutzelele. Poa' sa scoata inspre mine grele catastifele si sa-mi zica intr-o doara : " S-au vandut cam putintele, zece intr-o -ntreaga vara..."

Totul este chiar posibil cand gandesti asa putin. Patzania e mult mai lunga, dar de la scris ma abtzin.



vineri, 3 mai 2019

Știam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Și nimic nu mă oprea.




“Am impresia că viața oamenilor se desfășoară pe o bază greșită. Există o gravă neînțelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viața însăși, globul acesta pământesc care se învârtește în haos și îi poartă în mersul lui prin veacuri.
Ceea ce le lipsește oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă.
Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiți de aparențe și se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii și care ferecă spiritul în închisoarea conformismului.
Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Și nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viața, al bucuriei, e clădită toată opera mea.”

Constantin Brâncuși - octombrie 1938, Conversații cu Ionel Jianu. Text publicat în Revista Fundațiilor Regale, nr.9, septembrie 1946.

Am gasit acest text pe Facebook.
L-am pus aici pentru ca vroiam sa-l pastrez langa inima. E 5 dimineata. Canta pasarelele.

duminică, 3 martie 2019

Voi cum va descurcati in lumea asta?

Nu stiu ce am azi, sunt deprimata.
O prietena s-a suparat pe mine fara nici un motiv, sau poate pe motive inchipuite.
O alta mi-a vorbit cu rautate.
Si am mai constatat si cu stupoare ca la ultima comanda prin magazinul nostru de pe emag nu au intrat banii de la curier. Dar toate taxele a trebuit sa le platim ca altfel pun penalizari! Sunt sleita de lupta asta. Oricat m-as ascunde, oriunde m-as retrage se pare ca nu ma pot feri de rai si prosti.
As vrea eu sa stau numai cu capul in ale mele bijuterii sau numai pe pinterest sa ma uit la artistii de azi sau din alte vremuri, dar na, ca trebuie sa ma mai confrunt si cu realitatea.
Prima mea comanda de la emag a fost acum in februarie (dupa juma' de an). Ce sa va zic? Sun la Fan Curier sa-i anunt sa vina sa-mi ia comanda. Discutie cu doamna (acum parca toate doamnele functionar sunt dupa tiparul Duamnei) care ar fi trebuit sa-mi ia comanda, ma rog, dupa ce cu greu a inteles ca eu sunt expeditorul, incerc sa-i spun numele firmei: Romanian Handmade Team. Nu intelegea. I-am spus pe litere. Apoi:
--  De ce Romanian Handmade (citit cum se scrie) are adresa in Bucuresti?
-- Acolo e sediul firmei, doamna, eu expediez din Brasov.
-- Si ce expediati?
OMG! Zici ca trimit in America! gandesc eu
-- Bijuterii
Pac, ii tresare interesul.
-- Ce fel de bijuterii? Aur? Argint?
-- Nu... ma fastacesc eu.
-- Aaaa gablonzuri, zice ea cu dispret
-- ... dintr-o pasta modelatoare, incerc eu, gandindu-ma ca polimerica ar fi incurcat-o si mai rau
-- Am inteles. adica: "Nu inteleg nimic si ma plictisesti!"
Apoi ma intreaba cum trebuie sa procedam ca firma lor are un contract cu emagul si comisionul e mai mic, si cine plateste intoarcerea banilor?
Zic:
-- Nu stiu doamna, e prima data cand facem o astfel de expediere, speram sa ma ghidati dumneavoastra.
-- Noi nu am mai lucrat cu emagul.
-- Cum doamna, aveti un contract cu ei! Cum nu ati mai avut comenzi prin ei!!!???
-- Nu stiu cum se procedeaza, nu vreau sa va incurc. Informati-va, vedeti care e procedura si cand o sa o stiti exact, atunci sa ma sunati, imi zice ea cu repros. Eu eram vinovata.

Sa nu mai zic ca daca nu expediezi comanda in 2-3 zile, emagul te penalizeaza! Dar cum sa trimiti daca curierul nu stie procedura!!!?? De parca eu as fi inventat-o atunci! M-am stresat! M-am enervat! In final ne-am dus personal la sediul lor si am rezolvat-o. Si dupa toate astea, dupa mai mult de doua saptamani, constatam ca nu au intrat banii in cont, desi fan curierul ne-a trimis borderoul de virament bancar! Adica cica ei au pus banii in cont! In cont insa e zero.
Daca pentru o comanda atat de mica (chiar despre cerceii din poza este vorba), atata tevatura, apoi ce fac firmele mari, cum se descurca in lumea asta. ma intreb. Intra in coma?
Mie una imi vine sa arunc toate astea si sa ma retrag in munti, sa mananc numai ghinde si radacini si sa ma lase in pace.

Deci, nu stiu ce am azi, sunt deprimata. Le-am scris niste emailuri si azi trebuie probabil sa-i sun. Ma ia cu greata de la stomac si da stiu, e nimic pe langa problemele acestei lumi! Citesc "20 de ani in Siberia" femeia aia imi da curaj, cum a reusit ea sa supravietuiasca in lumea aia!!! dar sincer nu stiu daca in lumea asta s-ar fi descurcat...

joi, 21 februarie 2019

Categorii de creatori in handmade


Am preluat acest text de pe net. Mi-a placut. O analiza faina, limpede, obiectiva 

"...mi se cristalizeaza tot mai mult ca in handmade exista cel putin trei categorii de creatori.

 1) Handmade-istul terapeut. E acela care a gasit refugiul, placerea, suportul, alinarea, universul lui in care se refugiaza si care e numai al lui. Poate din fuga de cotidian, poate ca sa dovedeasca, poate ca sa-si linga niste rani sau sa vindece o boala... E acela care isi poate permite acest refugiu, aceasta fuga, fiindca are un alt castig onorabil, iar acesta este doar castigul pentru sufletul lui. Nu-l intereseaza vanzarea, face eventual cadouri, bucurandu-se de acea luminita de multumire din ochii cadorisitului, care conteaza mai mult decat orice ban. 

2) Handmade-istul tenace. Acesta e "manat in lupta" de o forta interioara bazata atat pe talent nativ sau prelucrat prin specializare cat si prin muuult studiu autodidact in fata calculatorului si a rebuturilor sale. Este multumit doar cand tinde spre perfectiune. Financiar, isi poate permite unele lucruri, dar se intinde doar cat e plapuma si studiaza singur gratis pentru a deveni cat mai bun. Incepe sa fie cunoscut si recunoscut ca brand, nu se vinde ieftin, stie sa-si evalueze valoarea si se axeaza doar pe un domeniu foarte strict care ii defineste personalitatea. Ii recunosti lucrarile din start! 

3) Handmade-istul habarnist. N-a facut nimic niciodata in domeniu dar a auzit ca e cool si nu vrea sa ramana mai prejos decat vecina. Nu stie nici daca ii place, nici daca i s-ar potrivi, si incepe cu " Fetelor, imi place ce am vazut la voi si as vrea sa fac si eu. Cu ce sa incep? De unde luati materialele? Cu ce lipiti? Si cat cereti pe asta?" Si incepe. Si incearca. Cu ce are prin ograda Si isi da seama ca n-a iesit mare lucru ( o si spune) dar cere parerea cu cat s-o vanda. Si pune pret nebazat pe nimic, dar de fapt bazat pe cum arata: 2 lei. Dar si intreaba: "Ce parere aveti? Sper sa va placa!" Ar vinde orice, fiindca telul este de " a face handmade care se vinde". Cred ca e totusi timpul sa vedem cam unde ne situam, in ce categorie, ce asteptam de la noi, cat suntem dispusi sa investim in noi si cu ce costuri. Ca un cost este si deprecierea, dar si autoaprecierea. Eeeei, v-am scris un roman la ceas de noapte"
scris de : https://www.facebook.com/ligia.leontin


Pe scurt eu le-as numi: Hobbysta, Tenacista si Habarnista :)))))))))

Ce sa mai adaug... va doresc sa va gasiti creatorii/ creatoarele care va plac si sa cumparati totul de la ei si niciodata de la chineji :)
Aici puteti vedea si blogul meu de tenacista, cu toate creatiile mele din epoca habarnista si pana azi:
https://indrani-handmade.blogspot.com/

luni, 24 decembrie 2018

De cati barbati are nevoie o femeie ca sa ajunga regina?


O poveste care m-a impresionat mult in adolescenta este povestea reginei Ecaterina I a Rusiei, soata tarului Petru cel Mare. Ea era o taranca saraca poloneza, nascuta Martha Helena Skowrońska. Violata in frageda copilarie, in timpul razboiului ruso-suedez, ea se casatoreste apoi pe la 17 ani cu un ofiter sudez, Johan Cruse sau Johann Rabbe. Se pare ca acesta o forteaza sa se prostitueze cativa ani. Dupa 8 zile de la casatorie, armata suedeza se retrage si ea pleaca impreuna cu ei. 

 La un moment dat, ii este prezentata, imbracata doar in desuurile sale,  generalului de brigada Rudolph Felix Bauer, mai târziu guvernatorul Estoniei. Martha devine amanta sa. Mai tarziu lucreaza in casa superiorului sau, Sheremetev. Nu se stie daca ii era amanta sau doar slujnica, dar cert este ca se intoarce inapoi in Rusia cu armata lui Sheremetev.

 Dupa mai multe peripetii pe care nu mi le mai amintesc, ajunge sa fie cumparata de un apropiat al tarului Petru cel Mare,  Prince Alexander Menshikov apoi vazuta de tar.

 Se vorbeste adesea de frumusetea ei, desi in alte surse scrie ca era destul de mica, bondoaca si cam grasuta, cu solduri mare, cu sprincenela cam apropiate, etc. Dar ceea ce e unanim recunoscut este caracterul ei (de berbec voluntar :)) era foarte amuzanta si optimista. 
Se pare ca tarul a inceput sa aiba o relatie cu ea, cum avea si cu multe altele, dar nu avea de gand sa se casatoreasca cu ea, mai ales ca aceasta casatorie cu o taranca analfabeta nu ar fi fost privita cu ochi buni de popor. Dar ce l-a determinat sa faca asta? 
Acest capitol pe mine m-a impresionat cel mai mult la vremea aceea.

 In cartea aceea se spunea ca la finalul razboiului ruso-turc, Petru cel Mare a fost luat prizonier, iar Ecaterina s-a dus la marele vizir, chiar acolo, in spatele campului de lupta (sau asa imi imaginam eu) si i-a dat toate bijuteriile sale (primite de la tar) o sumă de 200.000 de ruble de aur, si chiar spune povestea ca s-a dat si pe a insasi, doar, doar sa-l scape pe tar. Asa s-a incheiat armistitiu intre rusia si turcia, tarul a fost eliberat, a luat-o pe tarina de sotie si a instituit ordinul "Sfanta Ecaterina", o decoratie menita sa recompensese doamnele care faceau opere de caritate.

Asa mi-o imaginam eu pe aceasta femeie, care trece prin toate framantarile unei femei, care-si vede tarul, viitorul, dar inainte de toate, iubitul, in mare primejdie. Si atunci ia aceasta mareata decizie.  Putea oricare dintre amantele tarului sa ia aceasta decizie, dar nu, a luat-o doar ea ;) asta e diferenta, care face diferenta! :)

Va dati seama, pe vremea aceea, la ce pericole te expuneai, sa te duci tu, femeie, la marele vizir, un Bey din acela chel, cu un cercel in ureche:), care te intampina despuiat pana la brau, cu iataganul pe care mai zac cateva picaturi inca neuscate de sange, atarnat de brau, imbracat in matasuri brodate cu fir de aur, dar pentru care femeia  nu reprezenta decat o prada, mai ales femeia inamicului, tocmai buna de a fi violata si aruncata. Sa te duci la un astfel de om...  sa-i faci propuneri, tu, un invins, practic.  Si cred ca a avut un asemenea curaj si datorita vastei sale experiente, caci isi traise jumatate de viata in spatele campurilor de lupta. Asta m-a impresionat. Curajul acestei femei... Curajul si daruirea!
Asa ca intrebarea nu este : De cati barbati are nevoie o femeie ca sa ajunga regina, ci de cat curaj si daruire...
 Asta e povestea mea... cu talcul ei!!! 



Aici este si colectia mea de bijuterii Russian Empire, inca in lucru, evident :) toate colectiile mele sunt in lucru, pentru ca nu ma opresc niciodata  :)


https://indrani-handmade.blogspot.com/search/label/Colectia%20Russian%20Empire



ps.Tot cautand date mai multe despre povestea mea, pe care nu mi-o mai aminteam foarte bine, am gasit ca exista o carte  Vladimir Fedorovski – "Tarinele si puterea – de la Ecaterina I la Raisa Gorbaciova", pe care chiar trebuie sa o citesc. Nu e aceeasi cu cea pe care am citit-o eu in copilarie, aceea se numea ceva de genul: Martha de la taranca la regina.

luni, 30 aprilie 2018

Povestea acestor file de jurnal


    Intr-o zi m-am trezit mazgalind cercei pe marginea unei file goale de jurnal.
M-am intors dupa un timp si am recitit aceste file. Erau despre noi inceputuri si noi intelegeri... despre ele va voi povesti acum.

      Ma uitam iar la frumusetea din jurul meu, asa e primavara. Privesc frumusetea, imi da fericire, recunostiinta, minunare, dar undeva intr-un coltisor tremur de panica ca aceasta frumusete foarte trecatoare intr-o zi va disparea si va veni iar nefericirea.
Toate religiile si filozofiile lumii spun asta: "Nu va bazati fericirea pe lucruri efemere, ca v-o veti pierde, ci pe esente, pe Dzeu." Da, usor de spus.
  E ca si cum i-as spune eu unei fete de pe aici, care a lucrat toata viata la stransul fanului si mulsul oii, ca trebuie sa traga drept la masina de cusut.
   Ei bine... in acea zi am inteles... priveam, a cata oara? si ma minunam, mintea mi s-a oprit si eu pluteam in frumusetea gradinii mele, dumbrava mea minunata.
  Vocea rautacioasa mi-a soptit iar:" daaaa dar toate acestea vor pieri, florile se vor ofili, iarna va veni, casuta asta, care ti-e atat de draga, poate la un moment dat nu va mai fi, pasta pixului se va termina, parfumul cel drag se va consuma"... Asa se terminau inainte toate extazurile mele... "esti mica, esti ni-mica,  esti muritoare... trecatoare... totul e fara sens"... Dar ieri... zbang!!! Flesh!
Un alt gand i-a raspuns gandului rau:
"Da, toate vor trece, si eu voi muri si voi trece in planul celalalt. Dar frumusetea din mine e a mea! Ea va aduce mereu frumusetea oriunde voi fi. E adevarat, va aduce poate o frumusete trecatoare, ca razele tremuratoare ale unui curcubeu. Dar frumusetea este in mine, acolo nu e trecatoare, daca o gasesc acolo, o voi gasi sigur si in exterior mereu, oriunde voi pasi, in fond e visul meu."
Descoperire banala, scrisa in toate filozofiile lumii ... :)

miercuri, 11 aprilie 2018

Bulina alba - handmade :)

   Zilele trecute am intrat pe niste pagini de facebook cu DIY, ca imi place foarte mult sa vad ce mai fac altii, ce idei mai nascocesc, cum mai mesteresc, etc. Credeam ca tuturor ne plac astea, dar am fost foarte surprinsa sa vad comentarii rautacioase, si nu putine! Paginile erau de limba engleza. Deci foarte exigenti la DIY-uri, domnii de limba engleza: ca DIY-ul din imagine e prea complicat, ca ideea aia e o porcarie, ca anumita postare nu are legatura cu DIY-ul... si tot asa se gaseau unul, doi, la fiecare postare. Eu ii credeam pe oamenii astia mai civilizati... sincer!
    Oricum nu m-am putut abtine si unuia chiar i-am raspuns... ca acele DIY nu sunt pentru el, neaparat, nu-l obliga nimeni sa le faca... :) sunt acolo ca idee, pentru cei carora le place sa vada cum lucreaza altii... si nu trebuie sa fie nepoliticos :). Nu credeam ca va citi mesajul sau ca cineva se va transforma din asta, dar eu m-am descarcat. Si el chiar a cititi si mi-a raspuns... ceva cu mult shit si ca ce mare lucru a facut ala... grrrr
 Asa ca revin pe paginile noastre de limba romana unde lumea este atat de politicoasa si draguta! ( ma refer strict la paginile de handmade si DIY)... si nu, n-am sa plec din Romania, sper! In nici un caz la americanii astia cu fetzele lor relaxate si latite de orgoliu, ca ei le stiu pe toate. Ii iubesc asa de departe, e bine ca exista la Deveselu... si cam atat. 
Am gasit o bulina alba in tara mea si deci... rezist :) ma tin de ea! incerc sa rezist!

Mesterelile mele  facute cu manutele mele, si chiar cateva DIY, le gasiti aici pe blogul meu de prezentare. Aici nu intra nici un american sa comenteze el destept.
http://indrani-handmade.blogspot.ro/

marți, 27 martie 2018

Vise si obsesii. Profesionalism si bijuterit.

 
  Din cauza frigului, se pare ca targul nostru handmade se va reduce la 4 zile, 29, 30, 31 si 1 aprilie, drept pentru care nu ne-am mai deplasat pana la Ploiesti.
Am lasat toata zgribuleala pe prietenele noastre:   Lilly Design si Chloe Design, pe care le veti gasi deci, in fata teatrului din Ploesti, impreuna si cu cateva din bijuteriile noastre.

   Obsesia mea cu suporturile de bijuterii declansata de acest targ, nu s-a oprit insa odata cu renuntarea partiala la el. Ea continua. Am realizat deci: copaceii cu bijuterii, suporturi de bratari, un "tablou" pentru cercei si sigla cu Indrani Handmade. Le-am facut pe toate visand la un magazin al meu, sau al nostru... da, in aceasta prioada, in care viitorul micilor intreprinzatori in Romania pare extrem de sumbru, noi indraznim sa mai visam, nu stiu pana cand. Oricum, eu am inceput cu potcoavele ca sa chem calul... potcoavele aduc noroc.


   Obsesia cu prezentarea bijuteriilor, se leaga de fapt de o obsesie mai mare, pe care o am in ultima vreme. Obsesia profesionalismului. Obsesia calitatii impecabile atat a produsului cat si a modului de prezentare (suport, fotografii, etc). Eu nu am fost o perfectionista si nici nu sunt. Am fost si sunt o dezordonata. Ma gandeam mereu ca "merge si asa", ca oamenii pot sa intrevada dincolo de o imagine mai putin expresiva, calitatea, frumusetea, etc...  Dar nu e asa. Experienta mi-a dovedit ca daca vrei sa ajungi la inima oamenilor trebuie sa le spui toata povestea perfect. Tu ca povestitor, nu poti sa le zici ... "fragmentul asta e lipsa, va imaginati voi mai departe". Trebuie sa le prezinti totul in detaliu si perfect. Si sa  reusesti sa ii faci sa se bucure de lumea ta la fel de mult cat te bucuri tu de ea, atunci misiunea ta e cu adevata implinita! Pentru asta totul trebuie sa conlucreze: poze, suport, etichete, foto-model (inca nu am, dar visez la el), filmulete de prezentare, muzica, textul, detaliile despre produs, modul de ambalare, etc  Totul conteaza.  Si ... totul devine arta cand totul conteaza.


    Asta e experienta mea din ultima vreme, e ceva nou pentru mine: ca o largire a constiintei, o largire a viziunii, o privire mai cuprinzatoare a intregului ansamblu, e fain, o descoperire, o crestere! Altii, cu siguranta au trecut de mult pe aici, altii inca nici nu au ajuns, fiecare e pe drumul lui si se bucura de magia drumului sau.

  In rest ce sa zic? Mi-as  dori sa am un magazin al meu de handmade, sa pot expune in niste magazine mari, cu clienti bogati, relaxati si excentrici si sa gasesc niste colaborari fructuoase....   Asta visez eu, e o ora cam tarzie :)

http://indrani-handmade.blogspot.ro/

Toate creatiile mele handmade le puteti vedea pe blogul meu:

miercuri, 21 martie 2018

Cateva reflectii despre creativitate si originalitate


Uneori am senzatia ca lucrurile pe care le realizez in micul meu atelier de fimo, fie ca e vorba de bijuterii sau modul lor de prezentare (etichete, sisteme de prindere, de agatare, de impachetare, fotografii, filmulete, etc) sunt bucatele din mine.
Si de fiecare data cand realizez ceva mai desavarsit ca inainte am din ce in ce mai clar senzatia de crestere si innobilare a mea.

Cu fiecare lucru pe care il fac mai frumos ma desavarsesc pe mine. Este o revelare a mea insami. Ca si cum ai tot scoate pietre din ce in ce mai frumoase, pana la nestemate,  din tine insuti pana cand ai avea revelatia ca tu insuti esti Marea Nestemata, Pestera de Ametist :).  De aici vine pasiunea tuturor creatorilor. Este de fapt o cautare si o regasire de tine insuti.

Am citit intr-o carte ca acest arhetip al creatorului, are capacitatea de a materializa ideile divine, frumusetea si binele divin. Si cu cat le materializeaza mai mult in creatiile sale, cu atat ele se vor regasi in toate actiunile, gesturile, atitudinile sale.  E ca o umplere.  O regasire si o umplere cu ceea ce ai regasit. Nu exista om pasionat de creativitate rigid, innecat in rutina. Aceasta cautare permanenta te face sa vezi lumea altfel, sa iesi din ideile preconcepute, din sabloane trasate de altii, sa iti croiesti viata in felul tau, sa gasesti solutii spontane uneori nonconformiste, sa experimentezi modalitati si perspective noi, sa gandesti imaginativ, flexibil, fiind mereu deschis la noi viziuni.

Fiinta creativa vrea sa creeze mereu ceva original, sa ofere o noua alternativa la ceea ce este conventional, de asteptat sau de rutina, generand idei inedite care pun bazele unei abordari noi.
Originalitatea vine tocmai din aceste asocieri noi, care dau farmec intergii vieti.

Am citit mai demult intr-o carte ca un maestru romancier il invata pe micul sau discipol (cred ca e vorba de Maupassant) sa gaseasca descrieri sau comparatii cum nu s-au mai facut niciodata pana atunci. De exemplu "ideea imi revenea obsesiv ca ciocul unui porumbel care ciuguleste boabe de porumb dintr-o balega de vaca" :)

Creativitatea si pasiunea pentru ea, iti trezeste de multe ori o vitalitate extraordinara care te face sa lucrezi cu consecventa si perseverenta pana la finalizarea si desavarsirea pana la detaliu a proiectului tau. Iar esenta succesului, valoarea creatiei tale nu consta in a multumi pe cineva ci in ceea ce transmite ea. Opera ta trebuie sa reflecte o bucatica din Dumnezeu, fie ca esti sau nu constient de asta.  Opera unui pasionat, unui creator, artist, artizan, spunetii cum vreti, are intotdeauna menirea de a trezi in celalalt porti nebanuite catre profunzimile sufletului.

De aceea copiile sunt intotdeauna niste fake-uri, niste surogate lipsite de viata, in timp ce creatiile originale, pline de miez, iti pot atinge sufletul, sensibilizeaza, te pot ajuta sa te reconstruiesti.
 In lumea consumista in care traim, o lume devoratoare, doar designerul de produs mai da un pic de viata produselor. Dar acestea tot produse de serie raman. Au o aparenta de viata, dar nu pot inlocui viata, asa cum un bec nu poate inlocui soarele.

.................................................................................................................................................

Cateva din creatiile mele handmade le puteti gasi pe blogul meu:
http://indrani-handmade.blogspot.ro/

joi, 8 februarie 2018

Nastureii de fimo si Rabdarea

   A vazut si mama mea ieri filmuletul cu nasturei de fimo si primul lucru pe care mi l-a zis a fost "Cat sunt de migalosi! Cata rabdare ai!"  Stateam si ma gandeam apoi, de cate ori am zis asta la multe, multe creatoare de handmade pe care le-am admirat pe facebook, sau in general pe internet... Cata rabdare... cata pasiune... Dar toti cei care avem aceasta "rabdare" stim ca aceasta nu este rabdarea pe care si-o imagineaza lumea... Nu e rabdarea aceea grea, in care te lupti necontenit cu tine insuti si in care iti este greu. Cred ca este si ea buna uneori pentru ca te indeamna la autodisciplina, dar aici, la creatorii de handmade sau de unicate, la artizani sau la artisti, nu e vorba de rabdare ci de iubire. Pentru ca atunci cand iubesti ai rabdare infinita, atunci timpul se dilata si nu mai percepi nimic apasator, mintea e fascinata de ceea ce faci, de ceea ce iese si in transa ta, amorezat si uluit de frumusetea care se aseaza in fata ta timpul poate sa zboare oricum vrea el, pentru tine nu mai exista. Apoi cei din exterior pot spune... "wow dar ai stat 6 ore sa faci bratara asta... si nu te-ai miscat de acolo".
:) Am stat, si voi mai sta. Cred ca asta e rabdarea care te duce cu adevarat la Dumnezeu, rabdarea de care zicea parintele Cleopa: Rabdare! Rabdare! Rabdare!
       Si reflectand asa la toate astea am extrapolat putin... m-am gandit la aceeasi rabdare... dar cu vietile noastre. Oamenii in ziua de azi se grabesc. "Vreau asta si o vreau acum!". Se considera impliniti cand si-au atins scopul, si alearga apoi mai departe, sau se gasesc blazati cu scopul implinit in brate, incercand sa faca fatza noii situatii, care de multe ori se dovedeste ca nu le aduce fericrea imaginata.
Dar cati dinte noi avem rabdarea de a lasa lucrurile din viata noastra sa se aseze in armonie cu vointa divina? wow! Asta e o chestie care scandalizeaza lumea, pentru ca e foaaaarte interpretabila. Pentru ca minea poate explica tot... inclusiv ce si cum e cu vointa divina. Dar inima? Inima stie:) pe ea nu o putem pacali. Putem doar sa nu o ascultam.
         Si cred eu, ca daca am avea si in viata noastra aceasta rabdare, cu suisuri si coborasuri poate ne va fi drumul dar nu am mai intra cu cizme peste inimile oamenilor, nu ar mai fi traume de nici un fel, lucrurile s-ar aseza incet. Poate ar dura in loc de 2 saptamani, 2 ani, 3ani, 5, 10... Dar ce conteaza 5 sau 10 ani, in fata eternitatii... si apoi cred eu, ca te vei bucura de acel lucru cu adevarat tot atunci cand ii este dat sa te bucure... restul este doar agitare si framantare. Daca ai insa Rabdare, parcurgi drumul in liniste si pace, fara sa produci foarte multe turbulente in viata ta sau a altora, pentru ca aici e rabdarea  aceea din iubire, iubire fata de Dumnezeu si de voia Lui, sau ca sa-i spun altfel, iubire fata de viata ta atinsa de Magic.
Da... reflectii duhovnicesti si matinale :) subiecte delicate :) si toate, de la niste nasturei din fimo :)


vineri, 26 ianuarie 2018

Artizan - versus Partizan

http://indrani-handmade.blogspot.ro/Ma simt uneori ca un partizan care lupta in munti dar nu numai pentru apararea valorilor mestesugaresti, ci sufletesti.

Viata in atelierul meu de fimo, ma face sa plutesc uneori peste toate.
Asta vara am plecat la mare cu benzina doar pana la Ploiesti. Acolo aveam o comanda. Cu banii de pe comanda ne-am continuat calatoria, si am tinut-o tot asa timp de o luna jumate.
Cineva ma intreba:
"Nu lasi cam multe pe umerii lui Dumnezeu?"
"Sunt oricum ceva mai mari decat ai mei", i-am raspuns .
De ce am uitat oare invataturile crestine? Sau sunt cam desuete si ne este rusine cu ele? Ce mai avem noi din Crestinism? Crucile de pe patrafirul popilor? Ne mai amintim noi ceva din invataturile lui Isus, sa ne iubim aproapele, sa ne ajutam, sa ne lasam in voia lui Dumnezeu, precum pasarile cerului, sa nu alergam dupa agoniseli, sa ne preocupe doar cautarea de Sine, de Dumnezeu.
De ce crestinul a ramas crestin doar cand se bate pe apa sfintita in biserica sau cand e dezlegarea la peste, dar foarte putin in rest?
Mai primesc adesea sfaturi de genul:
"Fa sa-ti fie bine tie, asta conteaza!"
De unde si-o fi insusit lumea astfel de "principii"? Din "intelepciunea" cui vin ele?
Sfatul asta mi s-a tot repetat in ultima vreme, pana la urma am ripostat.
Ati auzit de ajutorul dat celuilalt, de intoarcerea obrazului, de a-i da o sansa unui om de 70 de ori cate 7 daca e nevoie...?
Ati auzit de toate astea, sau oamenii "normali" nu au aspiratii de sfinti.
Oamenii normali au nevoie de modele.
Eu nu stiu ce modele au altii, dar mie mi-a placut Nebunul de Bastovoi.
E o carte mica (prea mica!!!), de buzunar, nu va stricati ochii daca o cititi. Nu stiu daca ce am scris aici are legatura cu fimo, dar daca postez niste bijuterii din fimo, modele bizantine, poate fi un apropo.

http://indrani-handmade.blogspot.ro/

mai multe bijuterii handmade create de mine puteti vedea pe blog:
http://indrani-handmade.blogspot.ro/