Intr-o zi m-am trezit mazgalind cercei pe marginea unei file goale de jurnal.
M-am intors dupa un timp si am recitit aceste file. Erau despre noi inceputuri si noi intelegeri... despre ele va voi povesti acum.
Ma uitam iar la frumusetea din jurul meu, asa e primavara. Privesc frumusetea, imi da fericire, recunostiinta, minunare, dar undeva intr-un coltisor tremur de panica ca aceasta frumusete foarte trecatoare intr-o zi va disparea si va veni iar nefericirea.
Toate religiile si filozofiile lumii spun asta: "Nu va bazati fericirea pe lucruri efemere, ca v-o veti pierde, ci pe esente, pe Dzeu." Da, usor de spus.
E ca si cum i-as spune eu unei fete de pe aici, care a lucrat toata viata la stransul fanului si mulsul oii, ca trebuie sa traga drept la masina de cusut.
Ei bine... in acea zi am inteles... priveam, a cata oara? si ma minunam, mintea mi s-a oprit si eu pluteam in frumusetea gradinii mele, dumbrava mea minunata.
Vocea rautacioasa mi-a soptit iar:" daaaa dar toate acestea vor pieri, florile se vor ofili, iarna va veni, casuta asta, care ti-e atat de draga, poate la un moment dat nu va mai fi, pasta pixului se va termina, parfumul cel drag se va consuma"... Asa se terminau inainte toate extazurile mele... "esti mica, esti ni-mica, esti muritoare... trecatoare... totul e fara sens"... Dar ieri... zbang!!! Flesh!
Un alt gand i-a raspuns gandului rau:
"Da, toate vor trece, si eu voi muri si voi trece in planul celalalt. Dar frumusetea din mine e a mea! Ea va aduce mereu frumusetea oriunde voi fi. E adevarat, va aduce poate o frumusete trecatoare, ca razele tremuratoare ale unui curcubeu. Dar frumusetea este in mine, acolo nu e trecatoare, daca o gasesc acolo, o voi gasi sigur si in exterior mereu, oriunde voi pasi, in fond e visul meu."
Descoperire banala, scrisa in toate filozofiile lumii ... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu