Natura artistului artizan

 

Motto: “Incarca-ti mainile si corpul cu iubire, mister si tandrete. Apoi atinge creatiile tale ca si cum tot ce tu atingi poarta un mesaj al frumusetii. Poarta cu umilinta, resposabilitatea divina a atingerilor tale.”   

Orice artist artizan este un dansator si un culegator perfect. El trebuie sa danseze printre inspiratii, printre decizii si culori, sa culeaga dorintele de frumos ale oamenilor si sa le materializeze. Este munca unui pustnic care este silit sa asculte in singuratate glasul inspiratiei. In timp ce ceilalti se grabesc, catre niciunde de multe ori, artistul artizan are timp de Dumnezeu. Lui ii este imposibil fara Dumnezeu caci, constient sau nu, doar din lungile conversatii cu el poate veni IDEEA. Uneori conversatia este o tacere densa, alteori o frenezie, alteori artistul isi pierde rabdarea fiindca drumurile dinspre mintea si sufletul lui catre inspiratie sunt blocate.

Cumparatorii, fustangii de vocatie, fiindca ei nu pot fi fideli primului articol pe care pun ochii, fiindca altul, si mai frumos ii atrage, ii soptesc:”Cumpara-ma, eu te voi face fericit pentru totdeauna!”, trebuie sa accepte casatoria poligama temporara cu aceste produse seducatoare, si odata ce au intrat intr-un astfel de boutique, trebuie sa aibe experienta placerii pure. Apoi, dupa minute in sir de indecizie si placere, trebuie sa renunte la visul de a fi cu toate aceste mirese deodata si sa se decida. “Voi cumpara aceasta pereche de cercei.”

    Trist final al unei experiente aproape mistice.

Cumparatorul nu stie, ca acolo, in fata articolelor artizane, el a avut o intalnire cu toata lumea magica din mintea si sufletul artistului, si implicit cu ceea ce il inspira. Acolo, simte si el ca nevazutul are intensitate si se intreaba uimit, de unde, cine si cum a fost posibil ca acele lucruri sa apara. Cine le-a gandit, cine le-a combinat, cine?
     Acasa, dupa ce fetele, creatiile lui, i-au fost petite si maritate, artistul artizan sufera pentru cateva minute… de dor. Da, lui ii e dor de creatia lui, desi a stiut tot timpul ca, la varsta potrivita, asemeni unor fete zvarluge si de nestapanit, creatiile vor pleca de acasa. Suspina, se gandeste melancolic la viitoarea lor viata, oare vor fi fericite, vor fi tratate bine, vor fi iubite asa cum le-a iubit el, dar apoi, tradandu-si pe neasteptate propriile sentimente, se intoarce ferm si umplut deodata de o noua frenezie, catre un nou dans si o noua menire de culegator.
    Caci ce poate fi mai generos intr-o viata de om decat sa fii mana care creeaza frumosul, si apoi, complet lipsit de egoism si de orice atasament, sa lasi frumosul sa respire liber acolo unde cineva are nevoie de el.

mai multe bijuterii handmade create de mine puteti vedea pe blog:
http://indrani-handmade.blogspot.ro/

Iarna intr-un atelier de Fimo

    Azi de dimineata am mancar o portie de orez cu legume, bostan la gratar si doua cani de sirop din muguri de brad. Eu mi-s vegana de aceea scumpirea untului si a oualelor m-a lasat rece. Mai tare m-a infierbantat ca pare sa se scumpeasca libertatea noastra (dar asta e despre altceva).
 Veti gasi multe fripturi de bostan, de dovlecel, conopida sau ciuperci, la mine in farfurie. Cateva retete vegan, creatie proprie, puteti gasi si pe blogul meu.
   De cand mi-am transformat camera intr-un atelier de fimo, si am ales jobul de artizan, am inceput sa cheltuim altfel, desi traim la fel. Asta mi s-a parut un miracol. Mancam la fel, cheltuim altfel.
    Ce vreau eu sa arat aici, este ca se poate trai simplu, cand vrei sa-ti atingi un tel al sufletului tau. Nu e un sacrificiu, pentru ca nu am renuntat la nimic fundamental in modul meu de viata, e doar o alegere.
     In loc de Uncle's Bens  iau un orez simplu de 2 lei, fasole, mazare uscata, varza si bostanul un pic peste 1leu, painea mi-o fac acasa ca e si mai sanatoasa. Desertul este simplu: ciocolata neagra cu biscuiti. La sfarsitul toamnei, iau de la en gross multe rosii ieftine si le pun la borcan. Toamna ma pregatesc pentru iarna: mai pun la borcan vineciori din padure, fac pasta de macese, mure si zmeura culese de pe dealuri, la congelator. Asa trece iarna cu bugetul dat la minim.
   Eu locuiesc intr-o zona de munte, unde nu cresc decat meri si nuci, oi si vaci. Mai erau cativa corcodusi, dar i-au taiat. Mai este si un cires salbatic, minunat, sus pe un deal. Il astept la vara :). Si cam atat.
 Iernile aici sunt superbe. Prefer iernile cu zapada multa, multa, cu turturi pana la pamant si un strat gros de zapada pe acoperis, care imi izoleaza casa si imi tine de cald.
   Iarna intr-un atelier de fimo, este asa cum ti-o modelezi tu. :)

daca doriti sa vedeti ceva creat de sufletul meu, va invit aici
http://indrani-handmade.blogspot.ro/ 

In loc de prefata

Azi incep povestea mea  si a atelierului meu de fimo.
Ma gandesc de multa vreme sa incep acest blog... simt ca trebuie sa scriu, nu stiu de ce si nu stiu ce. Am suferit intotdeauna ca nu am talent la scris... si totusi iata-ma obligata sa scriu. De ce? nu stiu.... poate pentru ca viata intr-un atelier de fimo nu e ca toate celelalte. N-as zice ca e mai palpitanta... nici mai banala. E doar altfel, ca o poveste ce pare ireala in lumea pe care o traim. Da, cred ca de-aia merita sa-mi inving tracu' si sa-mi incep povestea, sa las degetele sa curga pe tastatura si sa spuna ele totul... acolo unde eu tac si cenzurez, sa fie ele fara frica si fara rusine.  Oricum ele fac totul in viata mea: ele imi gatesc, imi fac focul, ele modeleaza fimoul, scriu pe facebook, livreaza comenzile... ele imi mangaie pisica, se joaca cu cateii, ele impart iubire, mustrari... de ce n-ar face-o si pe asta. :) Asa ca ma las pe mana lor.
Povestea mea a inceput ca a tuturor creatorilor de handmade din tara, ca un hobby si a continuat asa mult timp, cat am avut bani sa o intretin la foc mic. Dar Dumnezeu, daca te iubeste, nu te lasa sa arzi la foc mic... dupa cativa ani de huzur ne-a tras covorasul de sub picioare si m-am vazut nevoita sa aleg: ori im iau un job ori fac treaba sa mearga. Si culmea e ca a inceput sa mearga. Bine, sa mearga e foarte mult spus. Sa mearga prost, tot mult spus e. Dar totusi sa mearga, sa mearga atat cat sa acopere toate cheltuielile care ramaneau neacoperite de celalalt.  Asa la limita. Dar totusi sa mearga. Aceasta si multe altele imi arata ca sunt pe drumul cel bun.
Aici sunt acum si merg inainte. Veniti cu mine, poate vom ajunge departe 😉

daca doriti sa vedeti ceva creat de sufletul meu, va invit aici
http://indrani-handmade.blogspot.ro/