Despre Cocosnik, acoperamantul capului, folosit de femeile din Rusia partea I

 

Kakosnik, acest acoperamant al capului, folosit de femeile din Rusia, se pare inca din secolul al10lea, a devenit un simbol al acestui popor alaturi de papusile Matrioska si Ursul Rusesc.

Provenienta acestui obiect vestimentar pare sa fie bizantina. Odată cu dezvoltarea comerțului între țări, împreună cu crucea și ortodoxia, fiicele prinților ruși au adoptat acoperamantul capului de la bizantini, pe care au început să îl poarte în perioada elenistică. Mai exista multe alte pareri in privinta provenientei Kakosnik-urilor, toata insa incerte, de aceea eu am ales sa va prezint aceasta varianta, care mie mi-a placut mai mult.

Kakosnikul este realizat astfel încât sa se potriveasca cu stilul sarafanului și poate fi ascuțit sau rotund. Este legat în partea din spate a capului cu panglici lungi și groase într-un arc mare. Fruntea este uneori decorată cu perle. Femeia sau fata își poartă de obicei părul în împletitură.

Kokoshnik a fost popular până la reformele europene ale lui Peter I. Împăratul l-a interzis printre nobili deoarece simboliza vechile tradiții și Rusia întunecată, necivilizată.și de atunci a fost folosit doar in scopuri pur ceremonioase și simbolice, iar obiceiul de a le purta a fost păstrat numai în sate.

Pentru nuntă, la sate, familia miresei încerca să cumpere un kokoshnik de perle pentru aceast eveniment, versiunile mai ieftine erau considerate o rușine și un semn de rău. Dacă nu aveau bani, familia își imprumuta un kokoshnik-ul perlat de la vecinii bogați. Femeile le purtau pana la nașterea primului copil și în provinciile de frunte - la trei zile după nuntă. Kokoshnik a fost ținut în familie pentru mai mult de o generație: transferat de la mamă la soția fiului sau fiica cea mai mare și a reprezentat o parte semnificativă a zestrei .

Kakosnikurile erau realizate dintr-o tesatura scumpa, brodata cu fir de aur și arginr, și impodobit cu perle, margele și pietre colorate. In secolul al XVIII-lea, numai familiile foarte bogate își puteau permite astfel de articole de acoperire a capului atât de frumos impodobite. Fiecare fir și model erau acolo dintr-un motiv: în mod tradițional centrul era un simbol al fertilității, iar pe laturi erau figuri de lebădă ca simbol al loialității față de soț și familie.

În anumite regiuni se brodau stelute de aur, soarele fiind plasat în centru, pe frunte, iar semnele ceresti erau plasate pe laturi.

Feminitatea în Rusia,ca în toate zonele în care feminitatea este foarte puternica , de a lungul timpului, a provocat pe de o parte, teamă, iar pe de altă parte, a fost sacralizată. 

Intreaga  colectie Russian Empire editia 20-21, la care lucrez in acest moment, este inspirata dupa aceste minunate broderii ale epocii.

 

Lucrez de zor la Russian Empire Collection :)

  Imi place cum suna :) dar dincolo de asta, imi place procesul insusi. Iti alegi o tema, apoi cauti material, te documentezi... apoi incet, incet chiar intri in lumea aceea, mai mult sau mai putin, cat poti, cat iti permite structura, frecventa sau Dumnezeu mai stie ce.

Partea fascinanta este tocmai aceasta patrundere.
In prima faza ma uit, imi place dar nu am nici cea mai vaga idee despre ce as putea face eu, apoi tot uitandu-ma, citind, ascultand, dupa o vreme, mintea mea incepe sa croseteze singura. Asta e semnul ca am intrat! Atunci incep sa vad si ce are distinctiv acel popor, ce forme, ce simboluri. Nu stiu in ce masura imi ies mie opere de arta, dar stiu in ce masura imi place procesul acesta de patrundere in inima unui popor, sa-i simt esenta.

Caci esenta oricarui lucru: fiinta sau popor e ca o bijuterie, pe care o simti in inima!

Aici veti putea vedea Colectia Russian Empire, zic veti, pentru ca momentan lucrez la ea.

Totul a inceput in toamna cand o veche si draga clienta de-a mea, o doamna cu gusturi fine, m-a rugat sa-i fac o pereche de cercei din fimo, bineinteles unicat, ca ai lui Janna Baranovska...., o rusoaica care traieste in Anglia, si care lucreaza in fimo, intr-un mod exemplar dupa parerea mea.
Eu expusesem ceva din creatiile ei, pentru ca la ora aceea ma incanta nespus doamna aceasta, artista in polimer.
 Asa ca, clienta mea, fascinata si ea, a vrut sa-i fac niste cercei.

Eu nu copiez pe altii... nici pe mine nu ma pot copia, daramite pe altii... asa ca in prima faza am refuzat-o. Ea a insistat, uf, totusi am zis, hai, ok, de dragul ei voi incerca sa fac ceva in stilul ei dar cu manutele mele. Ce mi-a iesit vedeti in imaginea de mai sus si in colectie Russian Empire, partea mai colorata. A fost o experienta interesanta ptr mine... mi-a fost un pic greu, dar  dupa o vreme parca ma tot intorceam ca hipnotizata la tezaurul rusesc... ba la un tar, ba la un dans, ba la porturile lor populare cu broderii, in final, dupa ce mi-am amintit povestea tarinei Ecaterina I, totul s-a dezlantuit. M-am prelins ca o indragostita peste bijuteriile Romanovilor, sau pe cele ale altor ducese si printese , pana am auzit balalaika catandu-mi de una singura in cap! Atunci mi-am zis: no hai ca a sosit momentul! sa vad ce-o mai iesi si de data asta!

Si iata aici ce mi-a mai iesit! Apai ce-o mai iesii de acum incolo chiar nu stiu, sper ca o iesi de bine si de frumos in casa, ca la drum de seara nu ies! Poftiti deci la mestereli! Calde! Proaspete! Imperiale! Princiare! Chirilice! si  sclipitoare! :) Poftiti la handmadeuri unicate in ritmuti de Kalinka!

click pe poza pentru a vedea colectia Russian Empire

Povestea pietrelor de rau

      Povestea aceasta incepe cu o mamica si o fetita care se plimba in fiecare zi, sau aproape, pe malul raului lor, cu ochii in pamant si scormonesc impreuna in malul si pietrisul rece din albie, ca sa scoata la suprafata, nebagate in seama, niste "banale" pietre de rau. Si amandoua, cu mainile inghetate, sunt fericite.
     Fetitei ii plac pietrele albe. Mamicii ii plac toate, le mangaie si le iubeste ca pe copiii ei. Inainte le punea pe pervaz si sotul i le arunca, a doua zi iar punea o serie, iar i le arunca. In final, frumusetea a iesit victorioasa. Nu le-a mai aruncat.
    Mamica se numeste Bodoki Erika, iar raul, Tisa. Si eu am un raulet in spatele casei, dar la mine raurile nu curg asa colorat ca in Maramu'. :)
 Erika, pasionata de pietre,  "daca nu, obsedata", cum zice ea, imi povestea ca intr-o perioada a avut o cadere nervoasa si pietrele acestea au ajutat-o mult.
    Se stie ca pietrele au valoare terapeutica, cu atat mai mult daca te duci in mediul lor, le cauti, le mangai, le iubesti, le lasi sa-ti spuna povestea lor tacuta. O poveste in care timpul curge altfel, iar rostul lucrurilor capata un cu totul alt sens, decat in lumea noastra mica. Ele, mici, in palma noastra, parca vin dintr-o lume mult mai mare, in care dimensiunea lucrurilor se masoara in falii... temporale.
      Asta e povestea pietrelor de rau, de care Erika m-a indragostit. Le voi pune intr-o colectie de bijuterii, ce altceva pot face eu pentru ele, decat sa le daruiesc lumii, sa le pun in valoare, pentru a fi iubite si apreciate si pentru ca ele, pietrele de rau, la randul lor, sa-si poata spuna povestea mai departe...

Clicl pe poza pentru filmul de prezentare

Mai multe creatii handmade:  bijuterii unicat realizate cu migala, genti crosetate din fire vopsite manual, haine pictate, veti gasi pe blogul meu:
 http://indrani-handmade.blogspot.ro/

Povestea foitei de aur

   

Zilele astea am inceput o serie de bijuterii cu foita de aur. Foite de aur, cupru, argint se gasesc in toate magazinele de handmade, dar foita mea are o poveste mult mai interesanta. O am din anii de dupa liceu, cand lucram in atelierul unei pictorite. Pictam icoane. O chema Roxana. Era berbeaca si foarte frumoasa. Era pe vremea aceea cand orice artist plastic avea de la stat un atelier.
     Nu imi mai amintesc de absolut nimic din acea perioada a vietii mele. Cred ca eram la facultate. Dar tot restul era atat de lipsit de importanta. Eu lucram icoane pe sticla, ea niste tablouri abstracte. Nu avea rabdare sa ma invete. Mi-a pus in mana cele necesare, si gata. Lucram ore intregi. Nu ma plictiseam niciodata. Faceam icoane mari cam 40x35, in vopsele de ulei si cu foita de aur. Eu aveam cheie, veneam la atelier cand vroiam, plecam cand vroiam, de multe ori nu ma intalneam cu ea.
    Acolo am vazut cei mai ciudati oameni din viata mea de pana atunci :) fete hippie cu blugi scurti, tineri amorezati, carunti amorezati :) toti treceau pe acolo, stateau la povesti cu pictorita mea. Eu lucram, pierduta in culorile mele. Pe atunci nu exista atata informatie si icoanele reale erau rare. Am fost intr-o zi la un prieten care avea un aparat de proiectare, si nu stiu cum proiecta dupa un album imaginea iconei pe perete, iar noi puneam o hartie si copiam conturul cu creionul de pe perete. Nu mai imi amintesc exact cum faceam, dar ce imi amintesc este ca atunci cand am intrat in casa acelui om, am stiut ca asa va fi si casa mea. Era de fapt o garsoniera. Avea un hol si apoi intrai in camera.
      Acel deja vu a fost atat de puternic ca uneori aveam senzatia ca o am deja... si uneori cand aveam discutii cu Roxana si-mi zicea ca ar avea nevoie de un spatiu, sau de o camera, imi venea sa-i spun "vino la mine" :) imi ramaneau cuvintele pe buze... era o senzatie atat de stranie, ca atunci imi dadeam seama ca inca nu este :) Cert este ca am avut acea garsoniera vreo 6-7 ani mai tarziu... cu bonus de o camera in plus, de la pronia divina :).
    Cred ca am lucrat doar un an impreuna acolo. Vindea icoanele in Mamaia, la hotel Riviera. Vindea bine, era frumoasa, statea toata vara acolo, se imprietenea cu strainii. Se imprietenea uneori atat de bine, ca intr-o zi mi-a zis ca pleaca in Anglia. Si-a gasit un englez care are hoteluri cu piscina... si ea nu va avea nimic de facut decat sa le incerce. De ciuda, am luat pachetul cu foita de aur. Glumesc :) nu-mi amintesc cum a ramas foita de aur la mine, dar stiu ca toti anii astia, sa fie vreo 20, foita mea si-a astepta momentul de glorie impaturita in aceleasi doua sevetele, unul portocaliu si unul galben. Asa i-a fost ei dat, sa ajunga in  colectiile de bijuterii ale femeilor frumoase.

mai multe bijuterii handmade create de mine puteti vedea pe blog:
http://indrani-handmade.blogspot.ro/

Reginele din Caucaz - colectie de bijuterii unicat

     Cum vad eu Reginele din Caucaz... le vad calarind... spatii intinse, imense... libertate... Muntii, dealurile sunt toate ale lor. Reginele mele sunt salbatice, salbatice prin libertate, o libertate pe care cei "civilizati" vor sa le-o ia... Sunt despletite si frumoase cum numai ele pot fi, ochii lor ard cand te privesc si daca e nevoie sa lupte sa-si apere familia sau iubitul o vor face.  In lumea lor, in care curajul si iubirea devin una, nu e nevoie de legaminte sau de semnaturi.
   Aici iubirea este confirmata doar de o privire, de gesturi mici si intelesuri adanci, este o camaraderie pe viata. Iubirea nu este in cantitati inegale: mai mult de la mine, mai putin de la tine, pentru ca aici oamenii nu sunt in minte ci in inima, iar iubirea este o simpla regasire fireasca a doua suflete care se iubesc.

       Traiesc in corturi mari din piei si frumusetea lor este ca ei: salbatica si libera. In interiorul corturilor totul e de o frumusete uluitoare. Obiectele din lemn sunt migalos pictate, si vasele si metalul atent lucrate. Nimic nu e banal sau standard, sau uitat. Acolo fiecare obiect este un artefact primit in dar de la strabuni, si folosit de generatii.
Acolo lucrurile se fac frumoase pentru ca se fac cu mana si cu suflet si nimic nu e lasat la voia intamplarii ... pentru ca bogatia este pentru toti si vine mai intai din interior.

Nu stiu eu sa descriu in cuvinte, dar poate ca Reginele mele va vor vorbi mai bine:

Nu stiu din ce lumi ma adap. Intr-o noapte am visat ca am fost o femeie cerchiza. Asa pur si simplu, am auzit o voce care mi-a zis: "Ai fost o femeie din neamul Cerchizilor".
Nici nu stiam ce-i aia, am cautat pe net.. si cand am vazut dealurile alea nesfarsite si caii lor, am stiu ca am fost acolo. Am trait candva in libertatea aceea. Nu cea de azi, desigur. Cerchizii sunt un popor de viteji, misterios si plin de spiritualitate. Un popor cu o limba aparte, de care stiu foarte putini, si doar vitejia lor a facut sa supravietuiasca tuturor cotropitorilor si sa nu fier rasi de pe fata pamantului, ca alte neamuri din zona lor, care au disparut complet. Dar, va voi vorbi despre ei si frumoasele lor femei intr-un alt articol.
Puteti vedea intreaga colectie de bijuterii aici.

mai multe bijuterii handmade create de mine puteti vedea pe blog:
http://indrani-handmade.blogspot.ro/

Printesa Neagra

     Vroiam sa fac cu totul altceva, un set in stilul setului cu turcoaze, dar pe argintiu. Am intins un partatel, i-am imprimat modelul cu spirale. Trebuia sa tai din el cateva bucatele pentru setul respectiv, dar nu ma induram.
     Era asa frumos ca o bucata de metal brut. I-am facut lateral niste gauri mari ca de capse. L-am patinat, l-am tocit ca pe-un argint batran. Nu stiam ce sa fac cu placuta mea, dar stiam ca nu o voi taia. Imi era teama, am pus pietricica rosie in mijloc...  pietricica a cerut o placuta metalica pe care sa sada, ca o regina.

     Aici a mai fost un hiatus... voi reusi eu, oare, sa descopar cea mai frumoasa mireasa ce se ascunde sub valul opac al materiei? Puteam sa pun pe lateral cele doua nestemate transparente in mod banal.. sau nu... M-am uitat mai bine, simteam parca regina mea, mireasa, soptindu-mi la ureche, sa pun ceva... ca doua aripioare  heraldice, apoi de-aici totul a decurs usor.
      Printesa cea neagra se dezvaluia pe sine, si era de-o frumusete nepamanteana, dintr-o epoca demult uitata.  Asta a fost povestea mea... si-am incalecat pe-o sa ... si-am adus din lumea mea, o bratara fermecata. :)

Uite asa, am deschis colectia REGINELE din CAUCAZ.

daca doriti sa vedeti mai multe creatii ale sufletul meu, va invit aici
http://indrani-handmade.blogspot.ro/  

Cum se naste o colectie de bijuterii unicat?

   De obicei cand creez ceva complet nou, o bijuterie unicat, fara nici o inspiratie exterioara, intind foaia de fimo, ma uit la ea si nu stiu ce va fi. Am mereu o mica spaima launtrica, un mic hiatus inainte de creatie, o mica panica in fata necunoscutului in care ma arunc.
   Apoi incep sa pun, sa modelez, mainile curg, bucatelele de fimo, culorile, margelele, se cheama unele pe celelalte, parca se aseaza singure. Eu sunt doar un spectator care se minuneaza. Uneori vorbesc cu altii, daca am vizita, sau vorbesc la telefon si am constatat cu uimire ca nu depinde de starea mea sau a interlocutorului. Astea sunt pe un plan, pe alt plan mainile ghidate isi fac treaba singure. Cu cat intervine mai putin mintea cu atat mai bine.
   Apoi, la final, sincer, spun wow! Raman fascinata, muta,  stau ore intregi si ma uit la ea (daca e bratara). Eu ma incarc de la ea, ea se incarca de la mine. Apoi incep sa o caut pe internet :) sa-i vad originea. Sa-i caut lumea din care apartine. Si o gasesc, spre marea mea perplexitate... o gasesc perfect asemanatoare! Apoi, odata ce i-am gasit lumea, incep sa-i fac surorici, caci acum o inteleg altfel, altfel ii inteleg nuantele, subtilitatile.
   Asa s-au nascut colectiile: Sheherezada, Nunta in Oas si altele in curs de aparitie. O colectie nu se termina practic niciodata. Pot adauga la ea infinit. Ceea ce nu pot insa, este sa refac o lucrare identic. O bijuterie daca este unicat, unicat va ramane!

daca doriti sa vedeti ceva creat de sufletul meu, va invit aici
http://indrani-handmade.blogspot.ro/