"Pasiunea mamei pentru țesut era nelimitată. Când țesea, era în altă dimensiune. Trebuia să o strigi de zece ori până răspundea. Iar câteodată, trebuia să o tragi de mânecă ca să-ți vadă prezența. Și-atunci ea tresărea de parcă s-ar fi trezit din somn. Își scutura capul și se uita la tine ca și cum ar întreba: „Ce cauți în visul meu? Cum și pe unde ai intrat în capul meu?”Când țesea, mama era în transă, se simțea liberă și împlinită. Țesutul era viața ei. Iar pentru că era atât de pasionată, țesăturile ei erau adevărate opere de artă.
Dacă pe vremea aia i-ar fi fost recunoscut meritul, mama ar fi fost numită sau comparată cu Renoir sau Thomas Hardy .
Mamei nu-i plăceau țesăturile făcute alandala. Pentru ea culorile trebuiau să fie vibrante și în perfectă armonie.
Chiar dacă avea în față un model, țesut sau desenat, cu anumite culori, ea le schimba întotdeauna.
Când începea o țesătoare, stătea ore-n șir analizând culorile. Punea ghemulețele și țeviile (țevile) unele lângă altele să vadă dacă se combină. Le schimba locurile iar și iar până era mulțumită. Iar dacă nu se combinau, se așeza pe pat uitându-se în gol imaginându-și culorile potrivite. Nu făcea niciodată compromisuri ca alte femei care dacă nu aveau o anumită culoare, puneau alta. Dacă mama nu avea ce-și imagina ea că se potrivește, lăsa tot, se spăla și pleca să le caute. Nu conta că erau 3 metri de zăpadă afară sau 40 de rade Celsius la umbră. Era dispusă să umble zile-ntregi pe jos, cu traista în spinare și să plătească oricât pentru ceea ce căuta.
Își punea sufletul în acele țesături care pentru mine au o valoare inestimabilă, mai ales că am asistat la fiecare pas.
În ziua de azi, țesăturile țărănești aparțin trecutului și e normal să fie așa. Dar pentru mine, un covor persan făcut în fabrică, nu va avea niciodată valoarea unor codițe făcute de mama. În apartamentul meu super micuț, am codițe, cuverturi și artizanate.
Când m-am născut eu, mama țesea de vreo 20 de ani și a continuat să o facă pentru încă vreo 19.
Ce anume a țesut?
• Haine din cânepă și in: ii (bluze), fuste, pantaloni pentru bărbați
• Saci din buci
• Traiste, bârnețe, oghele (obiele)
• Covoare de pus pe perete
• Cuverturi
• Macaturi
• Lâncere (peletare - lăicere)
• Velințe
• Artizanate
• Țoale – codițe în moldovenește – adică preșuri din codițe și lână.
Dintre toate aceste obiecte tradiționale, cel mai mult mama iubea să țeasă covoare de perete.
Dacă ai fi văzut ce ieșea de pe mâinile ei, ai fi rămas mut de uimire. Te-ai fi întrebat dacă era cu adevărat făcut manual sau industrial.
Erau multe femei care țeseau în sat, dar pe mama nu o întrecea nimeni. Și nu zic asta pentru că-i mama mea, nu. Veneau oameni din sate vecine și localități foarte îndepărtate să cumpere covoarele ei.
Știi de ce?
Pentru că covoarele mamei erau cele mai frumoase, absolut perfect țesute și complet lipsite de imperfecțiuni în modele.
Crede-mă, nimeni, dar nimeni-nimeni nu era la nivelul ei.
Toate femeile ar fi putut face asta, dar mama, era singura perfecționistă.
Dacă celelalte femei foloseau material (lână sintetică) de orice calitate aveau, mama folosea exclusiv lână (tot sintetică) de cea mai bună calitate ce se putea găsi pe piață.
Mergea mama zeci de kilometri pe jos să caute această lână. Avea ea furnizorul ei și-mi amintesc de o femeie de la Tețcani unde erau cliente fidele. Da. Mama mă lua cu ea când mergea după lână.
Asta deoarece, când eram mică, eram numai după fusta ei, ca majoritatea copiilor. Voia nu voia trebuia să mă ia cu ea căci mă țineam ca scaiul de ea.
Când o vedeam că se schimba, începeam să mă smiorcăi și să mă agăț de hainele ei cu disperare.
Până la Tețcani erau cam 3 kilometri, dar eu mergeam ca un melc, dar mama nu-mi zicea nimic.
În schimb, saluta toate persoanele ce întâlnea, și câteodată se oprea să discute cu câte o femeie. Așa mă odihneam și auzeam o mulțime de bârfe. Mama însă era mai mult interesată de urzeli, lănărituri, modele de covoare noi și alte noutăți în domeniul țesătoriei.
În acest mod am învățat fără să vreau tot ce știa mama care spera ca eu să-i calc pe urme. De aceea capitula întotdeauna. Insistența mea îi dădea de înțeles că eram și eu interesată. Și eram, ba chiar mă și vedeam bătând la țesătoare.
Dar să explic ce erau bucățile astea de lână.
Cum am zis, mama a decis să folosească numai lână sintetică la orice făcea. Asta pentru că bucii nu aveau o textură adecvată, iar lâna de oi era extrem de delicată. Acum, ca și atunci, lânurile naturale sunt deosebit de apetisante pentru molii.
În plus, lână naturală se decolora când intra în contact cu apa. Și numai o picătură de apă răzleață, ar fi distrus iremediabil un covor.
Tu știi cât îi lua mamei să facă un covor din acesta de circa 2 metri?
De la 3 la 6 luni. Sună a sentință la pușcărie, nu?
Păi pușcărie era! Și nu numai pentru ea.
Covoarele erau adevărate opere de artă care să făceau greu din toate punctele de vedere. Se investea o groază de timp, bani, efort în fiecare covor. Nu-ți convenea să-l faci din lână de oaie când aveai alternativă.
Dar la începuturi, mama a țesut mult cu lână de oaie, căci numai asta se găsea.
Bunicii, părinții mamei – se îmbogățiseră de pe urma oilor. Bunicul tundea oile, iar bunica vopsea lâna la tot satul.
A spălat și scărmănat, mama mii de căruțe de lână de oi la viața ei.
În plus, a sghiciut, mielițat și tors milioane de fuioare de lână din cânepă (buci). Știa totul și mai mult despre lână.
În ciuda acestui fapt, a fost una dintre primele femei care au renunțat la ea când a apărut lâna sintetică. Poate a fost chiar prima, dar nu pot să jur.
Lâna sintetică pe care o folosea mama, era complet diferită de lâna naturală (de oi sau cânepă) și venea sub forme de bucăți de bluze, ca să zic așa. Se găseau și scule, dar acestea erau deosebit de scumpe.
Dar știi ce?
Mama folosea scule cu precădere, însă sculele nu se găseau în toate culorile care-i trebuiau mamei.
Și iată de ce mergeam la Tețcani pe jos. Nu era foarte departe Tețcaniul, cam la 2,5 kilometri de Gherăești.
Bucățile astea de bluze erau de toate mărimile deoarece chiar proveneau de la bluze și flanele făcute industrial. De regulă erau rebuturi din diferite motive:
• bluze făcute de cei care învățau să tricoteze la mașini industriale
• bucăți cu erori sau defecte
• bucăți ramase de la asamblarea bluzelor
• sau pur și simplu bucăți de care nu mai aveau nevoie iar noi nu știam de ce.
Rebuturile puteau să fie de o calitate excepțională, chiar mai bună decât sculele, dar puteau să fie și de calitate slabă.
Ei bine, mama le învățase pe toate în timp record. Și odată cu ea, am învățat și eu.
Și după ce ne potoleam setea, mama mă arunca pe mormanul de lână și-mi spunea ce culoare căuta.
Îți dai seama că rebuturile puteau să fie de orice culoare, nu?
Stai, uitasem că de multe ori erau mai multe mormane separate. Asta dacă proveneau din marfă adusă separat în mai multe șarje.
De regulă mormanele erau multicolore, însă, câteodată erau mormane numai de lână neagră, roșie, albastră, etc.
Și câteodată erau 2 sau 3 mormane de lână neagră (ori alte culori) pentru că marfa provenea din locuri diferite ceea ce însemna că și calitatea era diferită.
Automat, prețurile erau diferite. "
Va continua :)
Fragment din 14 Nuante de Rosu - Cristina G
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu