marți, 25 septembrie 2018

Targul National pentru Artizanat si Mestesuguri 2018

În perioada 28-30 septembrie, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” va avea loc Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, organizat împreună cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Bucureșți.
Evenimentul va reuni peste 150 de artizani și meșteșugari care își vor expune produsele: de la ii, covoare, ouă încondeiate, icoane, ceramică tradițională și decorativă, produse brodate, bijuterii, până la articole din sticlă, lemn și mic mobilier artizanal.
Vor fi organizate în aer liber o serie de ateliere de creație, cum ar fi: cel de olărit, de încondeiere a ouălor, de prelucrare a lemnului, icoane pe sticlă, confecționarea obiectelor din piele, modelaj în lut sau de cusut ii. Vizitatorii vor putea de asemenea să achiziționeze de la meșteri obiectele pe care aceștia le expun.
La Târgul Național pentru Meșteșuguri și Artizanat 2018 vor fi prezenți și artiști de muzică populară care vor susține mai multe momente artistice pe parcursul celor trei zile. Pe Scena Dumitra vor evolua: Moaţele de la Câmpeni (Alba), Corul bărbătesc din Bosanci (jud. Suceava), Ansamblul Folcloric Studențesc Mugurelul al Universității Babeș Bolyai (Cluj Napoca), Taraful Teleormanul și Gelu Voicu, Ansamblul Țara Vrancei (jud. Vrancea), Fanfara Trandafirul din Calafindesti (jud. Suceava). De asemenea, va fi prezentat în aer liber și filmul documentar „Preoții români. Jertfă și Rugăciune pentru Unire”, realizat de Trinitas TV.
Totodată, cei care doresc să afle mai multe despre meșteșuguri, artă populară și tradiții vor putea să participe la cele două seminarii: „Meșteșug și turism rural”, susținut de conf. univ. dr. Maria Stoian, președinte ANTREC România și „Artă populară și tradiții în anul Centenarului: Portul popular din colecțiile Muzeului Național al Satului «Dimitrie Gusti»”, susținut de dr. Georgiana Onoiu, șef secție Tezaurizare Patrimoniu, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

sursa: http://muzeul-satului.ro/eveniment/targul-national-pentru-artizanat-si-mestesuguri-2018/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu