luni, 24 decembrie 2018

De cati barbati are nevoie o femeie ca sa ajunga regina?


O poveste care m-a impresionat mult in adolescenta este povestea reginei Ecaterina I a Rusiei, soata tarului Petru cel Mare. Ea era o taranca saraca poloneza, nascuta Martha Helena Skowrońska. Violata in frageda copilarie, in timpul razboiului ruso-suedez, ea se casatoreste apoi pe la 17 ani cu un ofiter sudez, Johan Cruse sau Johann Rabbe. Se pare ca acesta o forteaza sa se prostitueze cativa ani. Dupa 8 zile de la casatorie, armata suedeza se retrage si ea pleaca impreuna cu ei. 

 La un moment dat, ii este prezentata, imbracata doar in desuurile sale,  generalului de brigada Rudolph Felix Bauer, mai târziu guvernatorul Estoniei. Martha devine amanta sa. Mai tarziu lucreaza in casa superiorului sau, Sheremetev. Nu se stie daca ii era amanta sau doar slujnica, dar cert este ca se intoarce inapoi in Rusia cu armata lui Sheremetev.

 Dupa mai multe peripetii pe care nu mi le mai amintesc, ajunge sa fie cumparata de un apropiat al tarului Petru cel Mare,  Prince Alexander Menshikov apoi vazuta de tar.

 Se vorbeste adesea de frumusetea ei, desi in alte surse scrie ca era destul de mica, bondoaca si cam grasuta, cu solduri mare, cu sprincenela cam apropiate, etc. Dar ceea ce e unanim recunoscut este caracterul ei (de berbec voluntar :)) era foarte amuzanta si optimista. 
Se pare ca tarul a inceput sa aiba o relatie cu ea, cum avea si cu multe altele, dar nu avea de gand sa se casatoreasca cu ea, mai ales ca aceasta casatorie cu o taranca analfabeta nu ar fi fost privita cu ochi buni de popor. Dar ce l-a determinat sa faca asta? 
Acest capitol pe mine m-a impresionat cel mai mult la vremea aceea.

 In cartea aceea se spunea ca la finalul razboiului ruso-turc, Petru cel Mare a fost luat prizonier, iar Ecaterina s-a dus la marele vizir, chiar acolo, in spatele campului de lupta (sau asa imi imaginam eu) si i-a dat toate bijuteriile sale (primite de la tar) o sumă de 200.000 de ruble de aur, si chiar spune povestea ca s-a dat si pe a insasi, doar, doar sa-l scape pe tar. Asa s-a incheiat armistitiu intre rusia si turcia, tarul a fost eliberat, a luat-o pe tarina de sotie si a instituit ordinul "Sfanta Ecaterina", o decoratie menita sa recompensese doamnele care faceau opere de caritate.

Asa mi-o imaginam eu pe aceasta femeie, care trece prin toate framantarile unei femei, care-si vede tarul, viitorul, dar inainte de toate, iubitul, in mare primejdie. Si atunci ia aceasta mareata decizie.  Putea oricare dintre amantele tarului sa ia aceasta decizie, dar nu, a luat-o doar ea ;) asta e diferenta, care face diferenta! :)

Va dati seama, pe vremea aceea, la ce pericole te expuneai, sa te duci tu, femeie, la marele vizir, un Bey din acela chel, cu un cercel in ureche:), care te intampina despuiat pana la brau, cu iataganul pe care inca mai zac cateva picaturi uscate de sange, atarnat de brau, imbracat in matasuri brodate cu fir de aur, dar pentru care femeia  nu reprezenta decat o prada, mai ales femeia inamica, tocmai buna de a fi violata si aruncata. Sa te duci la un astfel de om...  sa-i faci propuneri, tu, un invins, practic.  Si cred ca a avut un asemenea curaj si datorita vastei sale experiente, caci isi traise jumatate de viata in spatele campurilor de lupta. Asta m-a impresionat. Curajul acestei femei... Curajul si daruirea!
Asa ca intrebarea nu este : De cati barbati are nevoie o femeie ca sa ajunga regina, ci de cat curaj si daruire...
 Asta e povestea mea... cu talcul ei!!! 

Craciun fericit va doresc!!!!!


Aici este si colectia mea de bijuterii Russian Empire, inca in lucru, evident :) toate colectiile mele sunt in lucru :) pentru ca nu ma opresc niciodata  :)





ps.Tot cautand date mai multe despre povestea mea, pe care nu mi-o mai aminteam foarte bine, am gasit ca exista o carte  Vladimir Fedorovski – "Tarinele si puterea – de la Ecaterina I la Raisa Gorbaciova", pe care chiar trebuie sa o citesc. Nu e aceeasi cu cea pe care am citit-o eu in copilarie, aceea se numea ceva de genul: Martha de la taranca la regina.

vineri, 21 decembrie 2018

Dulapul de la baie - un proiect finalizat



Inca un proiect finalizat :) dulapul de la baie. Am cumparat noi un placaj la metru, l-am taiat si am facut un dulap. Apoi am gasit o imagine pe pineterest, asta a durat mai mult decat plasmuirea dulapului insusi, am scos-o la imprimanta pe dimensiunea necesara si am lipit-o eu frumusel asa, cu aracet, cum am invatat la decoupage si dupa ce s-a uscat am mai dat-o cu un strat de adeziv pentru decoupage (acelasi aracet) si am trecut la faza de inzorzonit.


Materialele folosite pentru inzorzonit sunt cele din poza gel paste cu efect 3D, sau sticla (nu mai stiu cum se cheama), mozaicuri turcoaz cu scipici, si culori 3D mai groase si mai subtiri.
Mentionez ca pentru un efect mai fain am folosit (si nu e in poza) si pasta turcoaz inka gold cu care am mai dat pe ici pe colo prin apa din borcan si un tub de vopsea 3D cupru, pentru vitralii, cu varf foarte subtire, cu care am facut unele irizatii. Cam atat.




Mai jos puteti vedea cateva poze din etapele lucrului si un mic filmulet:


Aici este un mic filmulet din timpul lucrului, nu se vrea un tutorial, doar asa, de curiozitate :)



Aici este o poza dupa ce am dat cu lacul "gel paste" care are rolul de a crea efectul de sticla. Am dat cu el in strat gros peste tot borcanul si peste picaturi. Cand se usuca devine complet tansparent.


In realitate borcanul si picaturile au o sclipire sticloasa si sunt un pic in relief... Cam asta este...





luni, 17 decembrie 2018

Pasiunea mamei pentru tesut

"Pasiunea mamei pentru țesut era nelimitată. Când țesea, era în altă dimensiune. Trebuia să o strigi de zece ori până răspundea. Iar câteodată, trebuia să o tragi de mânecă ca să-ți vadă prezența. Și-atunci ea tresărea de parcă s-ar fi trezit din somn. Își scutura capul și se uita la tine ca și cum ar întreba: „Ce cauți în visul meu? Cum și pe unde ai intrat în capul meu?”

Când țesea, mama era în transă, se simțea liberă și împlinită. Țesutul era viața ei. Iar pentru că era atât de pasionată, țesăturile ei erau adevărate opere de artă.
Dacă pe vremea aia i-ar fi fost recunoscut meritul, mama ar fi fost numită sau comparată cu Renoir sau Thomas Hardy .
Mamei nu-i plăceau țesăturile făcute alandala. Pentru ea culorile trebuiau să fie vibrante și în perfectă armonie.

Chiar dacă avea în față un model, țesut sau desenat, cu anumite culori, ea le schimba întotdeauna.
Când începea o țesătoare, stătea ore-n șir analizând culorile. Punea ghemulețele și țeviile (țevile) unele lângă altele să vadă dacă se combină. Le schimba locurile iar și iar până era mulțumită. Iar dacă nu se combinau, se așeza pe pat uitându-se în gol imaginându-și culorile potrivite. Nu făcea niciodată compromisuri ca alte femei care dacă nu aveau o anumită culoare, puneau alta. Dacă mama nu avea ce-și imagina ea că se potrivește, lăsa tot, se spăla și pleca să le caute. Nu conta că erau 3 metri de zăpadă afară sau 40 de rade Celsius la umbră. Era dispusă să umble zile-ntregi pe jos, cu traista în spinare și să plătească oricât pentru ceea ce căuta.
Își punea sufletul în acele țesături care pentru mine au o valoare inestimabilă, mai ales că am asistat la fiecare pas.
În ziua de azi, țesăturile țărănești aparțin trecutului și e normal să fie așa. Dar pentru mine, un covor persan făcut în fabrică, nu va avea niciodată valoarea unor codițe făcute de mama. În apartamentul meu super micuț, am codițe, cuverturi și artizanate.
Când m-am născut eu, mama țesea de vreo 20 de ani și a continuat să o facă pentru încă vreo 19.


Ce anume a țesut?

• Haine din cânepă și in: ii (bluze), fuste, pantaloni pentru bărbați
• Saci din buci
• Traiste, bârnețe, oghele (obiele)
• Covoare de pus pe perete
• Cuverturi
• Macaturi
• Lâncere (peletare - lăicere)
• Velințe
• Artizanate
• Țoale – codițe în moldovenește – adică preșuri din codițe și lână.

 Dintre toate aceste obiecte tradiționale, cel mai mult mama iubea să țeasă covoare de perete.
Dacă ai fi văzut ce ieșea de pe mâinile ei, ai fi rămas mut de uimire. Te-ai fi întrebat dacă era cu adevărat făcut manual sau industrial.
Erau multe femei care țeseau în sat, dar pe mama nu o întrecea nimeni. Și nu zic asta pentru că-i mama mea, nu. Veneau oameni din sate vecine și localități foarte îndepărtate să cumpere covoarele ei.
Știi de ce?
Pentru că covoarele mamei erau cele mai frumoase, absolut perfect țesute și complet lipsite de imperfecțiuni în modele.
Crede-mă, nimeni, dar nimeni-nimeni nu era la nivelul ei.

Toate femeile ar fi putut face asta, dar mama, era singura perfecționistă.
Dacă celelalte femei foloseau material (lână sintetică) de orice calitate aveau, mama folosea exclusiv lână (tot sintetică) de cea mai bună calitate ce se putea găsi pe piață.
Mergea mama zeci de kilometri pe jos să caute această lână. Avea ea furnizorul ei și-mi amintesc de o femeie de la Tețcani unde erau cliente fidele. Da. Mama mă lua cu ea când mergea după lână.
Asta deoarece, când eram mică, eram numai după fusta ei, ca majoritatea copiilor. Voia nu voia trebuia să mă ia cu ea căci mă țineam ca scaiul de ea.
Când o vedeam că se schimba, începeam să mă smiorcăi și să mă agăț de hainele ei cu disperare.

Până la Tețcani erau cam 3 kilometri, dar eu mergeam ca un melc, dar mama nu-mi zicea nimic.
În schimb, saluta toate persoanele ce întâlnea, și câteodată se oprea să discute cu câte o femeie. Așa mă odihneam și auzeam o mulțime de bârfe. Mama însă era mai mult interesată de urzeli, lănărituri, modele de covoare noi și alte noutăți în domeniul țesătoriei.
În acest mod am învățat fără să vreau tot ce știa mama care spera ca eu să-i calc pe urme. De aceea capitula întotdeauna. Insistența mea îi dădea de înțeles că eram și eu interesată. Și eram, ba chiar mă și vedeam bătând la țesătoare.

 Ajunse acolo, femeia ne invita să bem apă rece de la fântână mai înainte de a sări pe mormanul de „bucăți de lână” din curte.
Dar să explic ce erau bucățile astea de lână.
Cum am zis, mama a decis să folosească numai lână sintetică la orice făcea. Asta pentru că bucii nu aveau o textură adecvată, iar lâna de oi era extrem de delicată. Acum, ca și atunci, lânurile naturale sunt deosebit de apetisante pentru molii.
În plus, lână naturală se decolora când intra în contact cu apa. Și numai o picătură de apă răzleață, ar fi distrus iremediabil un covor.
Tu știi cât îi lua mamei să facă un covor din acesta de circa 2 metri?
De la 3 la 6 luni. Sună a sentință la pușcărie, nu?
Păi pușcărie era! Și nu numai pentru ea.
Covoarele erau adevărate opere de artă care să făceau greu din toate punctele de vedere. Se investea o groază de timp, bani, efort în fiecare covor. Nu-ți convenea să-l faci din lână de oaie când aveai alternativă.
Dar la începuturi, mama a țesut mult cu lână de oaie, căci numai asta se găsea.
Bunicii, părinții mamei – se îmbogățiseră de pe urma oilor. Bunicul tundea oile, iar bunica vopsea lâna la tot satul.
A spălat și scărmănat, mama mii de căruțe de lână de oi la viața ei.
În plus, a sghiciut, mielițat și tors milioane de fuioare de lână din cânepă (buci). Știa totul și mai mult despre lână.
În ciuda acestui fapt, a fost una dintre primele femei care au renunțat la ea când a apărut lâna sintetică. Poate a fost chiar prima, dar nu pot să jur.
Lâna sintetică pe care o folosea mama, era complet diferită de lâna naturală (de oi sau cânepă) și venea sub forme de bucăți de bluze, ca să zic așa. Se găseau și scule, dar acestea erau deosebit de scumpe.
Dar știi ce?
Mama folosea scule cu precădere, însă sculele nu se găseau în toate culorile care-i trebuiau mamei.
Și iată de ce mergeam la Tețcani pe jos. Nu era foarte departe Tețcaniul, cam la 2,5 kilometri de Gherăești.
Bucățile astea de bluze erau de toate mărimile deoarece chiar proveneau de la bluze și flanele făcute industrial. De regulă erau rebuturi din diferite motive:

• bluze făcute de cei care învățau să tricoteze la mașini industriale
• bucăți cu erori sau defecte
• bucăți ramase de la asamblarea bluzelor
• sau pur și simplu bucăți de care nu mai aveau nevoie iar noi nu știam de ce.
Rebuturile puteau să fie de o calitate excepțională, chiar mai bună decât sculele, dar puteau să fie și de calitate slabă.
Ei bine, mama le învățase pe toate în timp record. Și odată cu ea, am învățat și eu.
Și după ce ne potoleam setea, mama mă arunca pe mormanul de lână și-mi spunea ce culoare căuta.
Îți dai seama că rebuturile puteau să fie de orice culoare, nu?
Stai, uitasem că de multe ori erau mai multe mormane separate. Asta dacă proveneau din marfă adusă separat în mai multe șarje.
De regulă mormanele erau multicolore, însă, câteodată erau mormane numai de lână neagră, roșie, albastră, etc.

Și câteodată erau 2 sau 3 mormane de lână neagră (ori alte culori) pentru că marfa provenea din locuri diferite ceea ce însemna că și calitatea era diferită.
Automat, prețurile erau diferite. "

Va continua :)

Fragment din 14 Nuante de Rosu - Cristina G

sâmbătă, 15 decembrie 2018

Dragostea n-are plural

O melodie care imi place mult...



M-am trezit de la 4, m-au trezit soriceii, se alearga si se bat prin pereti.

Am intrat pe net si mi-am pus saculetul pe doua siteuri de anunturi BRX si OLX. Am vazut ca unele fete asa fac, am zis hai si io. Apoi mi s-a blocat calculatorul. Si m-am invartit prin bucatarie sa vad ce a mai cumparat.

Co a fost ieri la piata, mi-a adus numai trufandale: salata, ridichi, ceapa verde, rucloa, si alte ierburi de care nu am mai auzit. Am tot cautat prin dulapuri altceva, nimic! Nu stiu ce a patit baiatul asta! Ce-i pun eu pe lista si ce-mi aduce el...
 Probabil ca trantesc si azi in oala niste cartofi in coaja si fac o tarta cu vinete, ca tot mai am cateva , ultimele vinete de toamna, si o salata maaaare de primavara!

Azi nu crosetez, ma abtin. O sa citesc si poate iesim la o plimbare.




toate creatiile mele handmade le gasiti pe blog:
https://indrani-handmade.blogspot.com

miercuri, 12 decembrie 2018

Tarta vegana de suberec

Reteta mea este de fapt o tarta de vinete cugust de suberec.
La inceputuri o faceam cu urda, si chiar avea gust de suberec, dar acum am adaptat-o postului.

E o reteta foarte simpla:
Blat
1 cana faina
1 cana malai
1 cana apa
1/2 cana ulei
sare
praf de copt


Compositie
2 vinete mici
2 radacini de pastarnac
1 cand de fasole fiarta
4-5 catei de usturoi
sare
coriandru si cimbru

Vinetele se maruntesc (prin razatoare sau  la robotul cu lama in S sau la masina de tocat) cu sare si se lasa pe o sita vreo jumatate de ora, dupa care se scurg si se amesteca cu restul ingredientelor, maruntite si ele.

Blatul se intinde in tava cu lingura pentru ca este moale. Se opresc doua trei linguri pentru stratul de deasupra.
Se da un pic la cuptor, vreo 10-15 minute la foc mare, apoi se pune compozitia. La restul de aluat mai adaugam niste apa si il intindem peste compozitie. Se coace cam 40 de minute.

Am perioade cand fac in fiecare zi cate o astfel  de tarta, o data o umplu cu varza si ciuperci, o data cu praz si dovlecel, uneori chiar cu hrisca si urzici (asta primavara)... astea sunt compozitiile mele preferate dar puteti gasi multe altele, dupa pofta fiecaruia.

La Casa de sub Padure


   Azi am purces la plimbare, ca a fost o zi superba: soare cu frig.  Am luat-o pe langa un izvoras de unde ne luam cateodata apa, si am ajuns la Casa de sub padure.   In spatele meu se vad Predelut si Sohodol, un pic mai la dreapta Vila Bran, care de fapt e un complex de vile foarte fain amenajate, mai ales pentru copii.




Colo spre dealurile alea mai inaltute este Poiana Brasov.



 Viata la tara de munte e frumoasa, pitoreasca, aerul curat, dar e frig si de multe ori mi-este foarte dor de mare. Pe lista mea pentru Mos Craciun zace si anul acesta cu litere mici, intr-un colt, un abonament la piscina.
E frig, ziceam, si mereu uit ca nu sunt la mare, si ma imbrac ca pentru Mamaia Beach.



Aici fara niste egari pe sub blugi nu poti sa faci plimbari lungi. Iar eu iar am iesit la plimbare ca intr-o calda zi de primavara intr-o pereche subtirica de egari, fara fular la nas, asa ca la drumul spre casa mi-a cam inghetat tot iesea de sub haina.
Ajunsa acasa m-am varat sub plapuma cu un bidonas de ulei de eucalipt langa mine si o cana cu ceai cald de cuisoare, si de abia dupa ce m-am incalzit bine, am inceput sa va scriu.

Si o poza cu castelul Bran... daca tot am facut-o :)








joi, 6 decembrie 2018

Ce mai crosetez - primul meu saculet mochila wayuu

Da, de cateva zile m-a luat astenia de iarna. Am lasat un pic de-o parte fimo-urile mele dragi si mi-am facut culcus lipita de calorifer, cu o cana de ceai din muguri de pin in stanga si cu laptopul in dreapta, cu pagina de pinterest in fata ochilor si ca in fiecare iarna, am dat iama printre gheme.

Nu stiam nici eu ce va fi. Colorat sa fie, mi-am zis! Am vrut sa fac o caciulita, dar cum foarte priceputa nu-s, am pus prea multe ochiuri si am vazut ca iese prea batos, asa ca m-am decis: va fi un saculet/gentuta crosetat - mochila wayuu. Ce conteaza ce va fi? Conteaza doar sa fie!  frumos!


Tehnica de crosetare se numeste Tapestry Crochet. Desi e o tehnica migaloasa si avansezi greu, iti ia mult timp, mai ales mie care sunt mereu o mare incepatoare in ale crosetatului, imi place mult ca este foarte specatculoasa, se pot folosi foarte multe culori. Eu am ales aici un model destul de simplu. Iata schema de crosetare:


Aici este raftul cu inspirelile mele de pe pinterest:
https://ro.pinterest.com/indranihandmade/crochet-tapisery/
asta asa, pentru pasionate... :) iar firele sunt cumparate de la Fire Tricotaj

Nu stiu ce-mi va iesi. Si eu sunt curioasa :) Urati-mi succes!!! Voi reveni cu poza finala :)

Azi ca a fost Mos Nicolae am profitat de pauza ca sa scriu pe blog, altfel stateam iar toata ziua cu nasul in croseta.

Ghetute pline de bucurii va urez!!!

*******************************************************

Am mai lucrat la saculet, acum nu stiu daca sa-i pun snur verde sau portocaliu...



Am terminat saculetul, in final am optat pentru snurul gri pentru ca e materialul mai tare, mai batos si cred ca e mai rezistent... mai atarna cateva fire, dar m-am grabit sa-l pozez... asa ca... tanana!!!



  

De comandat se poate comanda in magazin.

Toate creatiile mele handmade le puteti vedea pe blogul de prezentare:
http://indrani-handmade.blogspot.com/

joi, 29 noiembrie 2018

Povestea poporului Tuareg - fragment din romanul Tuareg

"Poporul Tuareg este singurul dintre popoarele islamice care, desi se calauzeste cu fidelitate dupa invataturile lui Allah, proclama egalitatea dintre sexe, iar femeile lor nu numai ca nu-si acopera fata niciodata cu valul, spre deosebire de barbati, dar se bucura de libertate absoluta pana in momentul cand se marita, fara sa dea socoteala de faptele lor nici parintilor nici viitorului sot, pe care, in general si-l aleg ele, in functie de sentimentele lor.

Erau vestite in desert petrecerile tinerilor necasatoriti ale tuaregilor, acele ahal, in care baietii si fetele se adunau seara sa manance impreuna la lumina focului, povesteau istorii si cantau la amzad-ul cu o singura coarda, dansand in grup, pana la ceasul diminetii, cand femeile luau in maini palmele barbatilor si desenau pe ele figuri ale caror intelesuri le cunosteau doar cei din neamul lor, aratandu-le astfel in ce fel doreau sa faca dragoste in noapte aceea.

Pentru un arab traditional, gelos pe virginitatea celei ce avea sa-i fie sotie sau pe onoarea fiicei sale, asemenea obiceiuri depaseau cu mult limitele simplului scandal; ... pentru mult mai putin, vinovatior li se taiau capetele.


Dar imohagii (tuaregii) aparasera drepturile femeilor lor de a face dragoste, de a se imbraca asa cum au chef sau de a putea sa-si spuna parerea si sa decida in problemele de familie, inca din vechile timpuri ale expansiunii mahomedane, cand fanatismul religios fusese cel mai rigid si mai exigent.

Era un popor care, de cand aparuse pe fata pamantului, stiuse sa primeasca ce e mai bun din ce i se oferea, refuzand tot ceea ce ii ingradea libertatea si carcacterul; S-ar fi simtit fericit si mandru sa fie conducatorul lor, cu toate ca stia ca acest popor nu poate fi carmuit."


Fragment din Tuareg - Alberto Vasquez Figueroa




 





 


Iar eu, indragostita cum ma vedeti, de acest popor misterios si arta lor, iata ce amulete am mai cioplit :)

Vezi si colectia mea de Amulete Africane

Toate creatiile mele handmade, de la inceputurile lumii si pana azi, le vedeti pe blog:

https://indrani-handmade.blogspot.com/

marți, 13 noiembrie 2018

Viata fascinanta a poporului tuareg


Cultura Tuarega este bogata in istorie si traditie. Un popor berber semi-nomad, Tuaregii locuiesc intr-o zona vasta din Sahara de Vest: din Algeria, Mali, Niger si pana in Libia, Maroc, Tunisia si Nigeria.

De fapt, oamenii din Tuareg nu percep Sahara ca un desert, ci ca mai multe deserturi. Ei numesc Sahara "Tinariwen", ceea ce înseamnă "deserturi". Limba Tuareg este vorbită de mai mult de 1 milion de persoane.

Mesterii extraordinari, tuaregii produc unele dintre cele mai unice bijuterii de argint din lume.


Ei cred că argintul este metalul profetului. Argintul face parte din fiecare istorie a familiei, deoarece are o valoare simbolica si reala si este folosit pentru schimburi barter si alte tranzactionari.

Crucea Tuareg este trecuta de la tata la fiu la pubertate. Crucea reprezintă cele patru colturi ale lumii si deoarece nimeni nu stie unde va pieri, au credinta ca este bine sa porti crucea in momentul mortii. Inelele se schimba intre barbati si femei ca semn de afectiune.Adesea denumiti "oamenii albastri ai desertului", ei sunt regali in turbanele lor indigo si hainele vopsite de cerneala aricilor din Marea Mediterana. Arta lor ii defineste - bijuterii unice realizate din argint si adesea combinate cu alte obiecte colectate de-a lungul calatoriilor lor, cum ar fi pietre pretioase, lemne rare, scoici si alte materiale fascinante



Aici puteti vedea colectia mea de Amulete Tuarege

.
https://www.crafty.ro/colectie/3686-amulete-africane

duminică, 4 noiembrie 2018

Lucrez la colectia mea de Amulete Africane

Patrunzand mai adanc in studiul meu de bijuterii africane, fac mereu descoperiri noi: Tuaregii.




Tuaregii sunt un popor berber, care traiesc (cred ca se incapataneaza sa mai existe si azi) in Sahara, unul dintre cele mai vechi si mai viteze popoare ale planetei. Desi in ziua de azi ei sunt musulmani, totusi ei sunt niste oameni liberi (asa isi si spuneau, oamenii liberi - rebelii desertului) care au luat de la religia musulmana doar anumite aspecte: nu mananca carne de porc, rugaciunea.
Femeile la ei sunt respectate si iubite (se vede asta dupa bijuteriile lor fantastice!), nu poarta val si au o mare libertate.
Valul pe care il poarta este doar pentru a le apara de rafalele de nisip, nu este in nici un caz obligatoriu. Ele au dintotdeauna dreptul la oricate relatii de iubire inaintea casatoriei. (ups! libertatea asta nici in Europa nu a intrat foarte devreme!!! :) )

 Acestea fiind zise si introducerea facuta, sa va povestesc despre amuletele si bijuteriile fascinante ale acestor rebeli ai deserturilor, Tuaregii.

Una din amuletele  care se gaseste ca forma si pe steagul lor, am transformat-o si eu intr-un set de bijuterii, puteam altfel? :)



Ce m-a frapat la bijuteriile si amuletele acestor beduini, este capacitatea lor de stilizare, de simbol, care te duce dincolo de mental, transcend mentalul, si asta nu neaparat in obiectele rituale, ci in tot.

De exemplu aceste bijuterii din imagine,
sunt niste simple contragreutati, pe care  femeile tuarege le purtau pentru a le tine valul. Cum ar fi la noi un ac de siguranta sau o brosa :), dar pe langa faptul ca erau totusi confectionate ca niste bijuterii ce spuneau multe despre rangul social al femeii (dupa materialul, lungimea, forma in care erau facute), ele arata si ca niste obiecte sacre prin aceasta uluitoare capacitate de sinteza si simbol. De aceea intre ele si anumite amulete africane nu este diferenta.


Nu m-am putut abtine, le-am facut niste schite









si iata ce mi-a iesit:




Si voi continua :)


Aici veti putea vedea intreaga mea Colectie de Amulete Africane

Alte creatii handmade gasiti pe blogul meu: http://indrani-handmade.blogspot.com/

marți, 23 octombrie 2018

Cu desaga de handmade prin Sibiu

 Orasul din cetate are in sine un pitoresc deosebit.


Am vazut tot felul de magazine - raritati: un magazin de ii, fara chinezisme, lucrate si brodate la masina, de ei, pe panza autentic romaneasca sau brodate manual de mesterite populare, camasi din panza din aia mai tare si ingalbenita, magazinul chic bijou, de langa blocul Plomba :) ( nu ca sibienii au o fantezie fantastica ?) un magazin cu bijuterii din argint si pietre pretioase dar si multe bijuterii mesterite manual, agende pictate manual, am mai vazut un magazin specializat pe articole pentru nunti si botezuri, cu mult handmade, si unul numai cu lemn pictat, de la casute de pasarele, la mobila adevarata, superb!

Dar doua magazine m-au cucerit total: 

UAP Sibiu, da! la Sibiu a supravietuit Uniunea Artistilor Plastici! Am intrat toti trei ca la muzeu, sa ne uitam la expozitia de pictura cu toate papornitele de handmade dupa noi.

Apoi am admirat aceste statuete din metal brut, nu stiu cum se numeste arta asta, dar e uimitoare!

La final ne-a cerut cartea de vizita pentru ca-i placea si lui ce aveam noi in papornitele noastre.

 Asta asa mult m-a bucurat!









Gossip Tree - un magazin delicios. Exact genul de magazin pe care l-as deschide si eu. Au multi, multi colaboratori, alesi pe spranceana , multa  multa marfa, ca un cufar plin cu minunatii.

Oriunde iti intorci capul ramai mut de uimire: geci de blugi pictate intr-un mod nebunesc, carti din bibleoteca pentru toti atarnate de tavan, tablouri facute din surubele si tot felul de accesorii punk, genti cu pisicute in relief, o geanta din placi de pick-up, nici nu stiu ce sa va mai spun. Un magazin cum nu am mai vazut decat in visurile mele :).

Aici nimic nu este banal. Toate lucrurile cat de mici sunt unice, si un pic sau la maxim, geniale. Imi pare rau ca nu le-am pozat... o s-o rog pe Sorina si revin cu poze.









La final, ne-am cumparat un falafel de langa blocul Plomba :), am mai intrat intr-un Lidl si ne-am luat o ciocolata si biscuiti si am pornit spre casa fara o para chioara, dar fericiti de toate cele vazute si intamplate, de intalnirea cu Sorina, de viata mea intreaga, de aventura mea nebuna --> care se numeste: viata intr-un atelier de fimo :) !